15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialRăzboiul etern

Războiul etern

Doar 90 de minute a durat armistiţiul dintre Gigi Becali şi suporterii de la Steaua, adică durata jocului pe care roş-albaştri l-au susţinut, în Ghencea, cu Universitatea Craiova. Atât. De sâmbătă, cele două tabere sunt din nou pe picior de război, iar cel care a declanşat bomba este Victor Piţurcă.

Atâta vreme cât fostul selecţioner nu a avut un punct de vedere oficial în ceea ce priveşte motivele despărţirii sale de Steaua şi de rupere a „mariajului” cu Gigi Becali, nu voi comenta informaţiile oferite de o singură parte (Becali), care pomenesc de garanţii cerute de Piţurcă în valoare de peste 20 de milioane de euro. Ceva-ceva trebuie să fie în acest sens, un sâmbure de adevăr cu siguranţă există, însă poate că lucrurile nu stau chiar aşa cum a spus finanţatorul din Pipera. Iar atunci când e vorba de contracte şi de astfel de sume, o nuanţă, un cuvânt sau o virgulă pot schimba înţelesul unei întregi afaceri.

Ceea ce mă frapează pe mine, ca un observator de peste 20 de ani al fotbalului, este faptul că Victor Piţurcă a dat atât de uşor cu piciorul unei munci care a început sub foarte bune auspicii. Steaua îşi făcuse echipă şi avea jucători cu un clar potenţial de a progresa, relaţia cu suporterii era foarte bună, lumea venise din nou pe stadion şi în Ghencea se juca cu casa închisă, salariul era de departe cel mai bun din fotbalul românesc, dacă nu chiar din întreaga ţară (cine mai ia 600.000 de euro pe an, bani în mână, plus o primă de 2 milioane de euro dacă îndeplineşte un obiectiv care părea a fi din ce în ce mai realizabil?), întregul staff, ba chiar întregul personal care lucra la clubul Steaua, era dedicat „trup şi suflet” managerului general, iar patronul părea dispus să bage bani în continuare pentru întărirea echipei, dacă antrenorul i-o cerea. Şi atunci? De ce să pleci? De ce să pui (dacă se confirmă varianta Becali) condiţii absurde? De ce să te izolezi din nou, după câţiva ani petrecuţi pe bară, tocmai într-un moment în care totul mergea ca pe roate?
Răspunsul îl ştiu numai Becali şi Piţurcă. Totuşi, e greu de crezut că lucrurile stau atât de simplu cum a povestit Becali şi probabil că în zilele care urmează întreaga poveste va prinde contur pentru a ne oferi adevărul despre una dintre cele mai surprinzătoare despărţiri din fotbalul românesc.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă