18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialRăzboiul brokerilor cu noile reguli RCA

Războiul brokerilor cu noile reguli RCA

Puși în fața celui mai controversat proiect de act normativ din ultimii ani, reprezentanţii UNSICAR atacă direct problemele pieţei. Alături de contestarea recentelor propuneri de modificare a normei RCA, reprezentanţii brokerilor au avut o atitudine incisivă, punctând direct şi fără menajamente problemele pieţei.

Modificarea normei privind asigurarea obligatorie a autovehiculelor (RCA) de către brokeri. Brokerii s-au întâlnit pentru a clarifica unele aspecte care au creat confuzii, subliniind că această măsură ar fi unică în Europa dacă ar fi implementată, iar consumatorii nu vor avea niciun beneficiu.

“Din punctul meu de vedere, asigurătorul nu este obligat să lucreze prin broker. Nu există o prevedere legală. Nefiind obligat să vinzi prin brokeri şi asigurătorul putând să vândă singur aceste produse, nu există niciun fel de motiv să se limiteze comisionul la orice valoare, 10%, 15% sau 17%“, a declarat Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR – Uniunea Naţională a So­cietăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România.

Acesta a precizat că BIPAR – Federaţia Internaţională a Intermediarilor în Asigurări a transmis o scrisoare preşedintelui ASF în care afirmă că această măsură, dacă ar fi implementată, ar fi unică în Europa. S-a încercat în 1990 în Irlanda şi a fost retrasă de îndată, pentru că nu a avut rezultatele scontate.Măsura nu ar fi în interesul consumatorului, a subliniat Andri­escu.

Vânzarea prin brokeri, mai ieftină?

Preşedintele UNSICAR a precizat că, dacă menționarea comisionului pe poliţă s-ar face pentru a se asigura un teren egal între asigurători şi brokeri, ar trebui ca şi asigurătorii, când fac vânzări directe, să treacă pe poliţă costurile de distribuţie.

Viorel Vasile, directorul general al SAFETY Broker şi membru al
UNSICAR, a declarat că, contrar declaraţiilor publice ale preşedintelui ASF, care a spus că principala sursă a problemelor din piaţa RCA este nivelul cheltuielilor de achiziţie a asigurării RCA, care s-ar ridica la 30-40%, calculele arată că nivelul comisionului mediu al pieţei de brokeraj a fost anul trecut de 19,65%, iar costul total de distribuţie al asigurătorilor pentru asigurări generale prin reţeaua proprie era de circa 26%.

Care este sensul sau rolul în a limita brokerii, în condiţiile în care vânzarea prin brokeri este mult mai ieftină decât vânzarea în reţea proprie?, se întreabă brokerii.

Andriescu a subliniat că asigurătorii au considerat mai ieftin şi mai eficient să vândă prin brokeri decât prin reţelele proprii. A fost o decizie comercială a asigurătorului. Poate vinde şi singur, este opţiunea lui. De aceea a şi crescut piaţa de brokeraj la 55% din piaţa asigurărilor, a adăugat el.

Daunele sunt butonul pe care trebuie apăsat!

Reprezentanţii UNSICAR acuză că reglementarea pieţei se bazează pe norme vechi de peste 40 de ani şi faptul că modalitatea de rezolvare a daunelor pe RCA este incorectă pentru păgubit. Ca soluţie la rezolvarea problemelor pieţei, reprezentanţii brokerilor vin cu propuneri clare. În opinia UNSICAR, este esenţială rezolvarea problemei daunelor, adăugând că de aproape 15 ani înaintează autorităţilor propuneri cu soluţii clare de îmbunătăţire pe acest segment, dar acestea nu sunt luate în seamă.

Daunele reprezintă elementul esenţial al întregului sistem de asigurare. Sunt alfa şi omega, începutul şi sfârşitul contractului de asigurare în materie de RCA, și-a început argumentaţia Ionel DIMA, vicepreşedinte, AVUS Internaţional. Care adaugă faptul că reglementările care stau la baza RCA sunt mai vechi de 40 de ani, actualul cadru de reglementare având la bază un decret din anul 1971 cu modificările ulterioare. Partea tristă este că aceleaşi norme din acel act normativ ghidează şi astăzi asigurările RCA. Tabelele de uzură sunt ancestrale! Modul de evaluare a cuantumului este tot de atunci! De fapt, propunerile ASF de modificare a normei RCA sunt doar o cosmetizare a celor de acum 40 de ani.

Potrivit lui Ionel Dima, modul în care în piaţa românească se realizează constatarea, evaluarea și plata daunei este unul neloial, asiguraţii fiind afectaţi. Pentru modificarea acestei situaţii care ar rezolva problemele pieţei există şi propuneri concrete: „De mulţi ani propunem posibilitatea ca păgubitul să se poată adresa pentru constatarea şi evaluarea prejudiciului fie propriului asigurător RCA, fie unei entităţi independente, aşa cum există peste tot în Europa. Am propus ca aceste entităţi să fie supuse legitimării şi controlului autorităţii de supraveghere.

Doar în acest an am înaintat de trei ori către autoritatea de supraveghere această propunere care, în esenţă, prevede ca păgubitul să îşi realizeze constatarea daunei, cuantificarea prejudiciului la propriul asigurător RCA sau la un independent specializat din sistemul asigurărilor. Aceşti oameni există şi îşi derulează activitatea de ani de zile în România, dar până acum nimeni nu i-a luat în seamă“, a precizat Dima. În acest an UNSICAR a avut o propunere care aducea o transformare radicală în domeniu:

„Am trimis un proiect de normă RCA care, în loc de peste 100 de articole, să aibă aproape jumătate! Noi avem o normă RCA de peste 100 de articole, iar Legea asigurării RCA din Austria are doar 37 şi norme de aplicare nu există! Propunerile noastre au fost ignorate.“

Potrivit lui Ionel DIMA, piaţa este pregătită tehnic să susţină această măsură, specialiştii există şi, nu în ultimul rând, corectitudinea evaluărilor ar fi reglată automat de piaţă. Este esenţială pentru asiguraţi posibilitatea de a merge la un regularizator de daune, entitate independentă, cu specialişti pregătiţi şi legitimaţi de autoritatea de supraveghere şi care să fie neutri, independenţi şi să răspundă pentru ceea ce fac. Interesele consumatorului, drepturile acestuia şi drepturile păgubiţilor sunt esenţiale! Avem un nou Cod Civil. Peste 60% din Legea 136 se regăseşte în prevederile din noul Cod Civil. Avem tot ce ne trebuie să regularizăm cinstit daune în România!

Potrivit acestei propuneri, costurile regularizării de daune ar urma să fie acoperite de companiile de asigurare, aceasta fiind modalitatea prin care sistemul funcţionează în toate ţările europene. În opinia lui DIMA, regularizatorul care ar abdica de la principii care ţin de corectitudine şi-ar putea pierde business-ul.

Concluzia reprezentantului UNSICAR: Dacă noul ASF s-ar fi uitat măcar pe propunerile noastre, ar fi avut răspunsuri la foarte multe întrebări şi soluţii la foarte multe dintre problemele pieţei!“.

Asigurătorii care plâng că pierd bani din RCA ar trebui să explice ce mai caută în piaţă!

Într-o intervenţie aparte în contextul declaraţiilor din piaţa locală a asigurărilor, Ionel Dima, vicepreşedinte AVUS International şi reprezentant UNSICAR, a criticat dur unele companii de asigurare, cât şi autoritatea de supraveghere.

Principalele subiecte abordate de Ionel Dima: limitele nu au ce căuta într-o piaţă liberă, asigurătorii îşi ascund capacitatea de a crea produse în spatele limitării şi, în acelaşi timp, sunt favorizaţi de autoritatea de supraveghere. Mai mult, reprezentantul UNSICAR subliniază că, în ultimii 20 de ani, autoritatea de supraveghere a uitat de scopul existenţei sale: interesele asiguraţilor!

Regăsiţi mai jos declaraţiile lui Ionel Dima.

„Suntem sau nu suntem piaţă liberă? Ce caută limitele într-o piaţă liberă? Nu e prima oară când asigurătorii încearcă să facă din brokeri Acarul Păun şi să impună limitarea comisionului. Nu e nimic altceva decât o modalitate de a-şi ascunde impotenţa profesională şi incapacitatea de a crea produse! Asigurătorii trebuie să creeze produse care să fie vândute de specialiştii în vânzări, daunele să fie regularizate de specialişti în regularizări.

Asigurătorii încearcă de ani de zile să îşi spele ruşinea şi incapacitatea arătând cu degetul la comisionul brokerului. Dar agentul companiilor de asigurări nu are comision? Tot timpul deturnăm punctul adevărat, cel greu de rezolvat şi pe care nimeni nu l-a rezolvat până acum şi arătăm către comisioane. În RCA problema este că asigurătorii sunt ţinuţi în braţe de autorităţile de supraveghere şi şi-au permis să îşi bată joc de orice calcule actuariale numai din lăcomia pentru lichiditate şi astfel s-a ajuns în situaţia de a nu mai putea plăti daune.

Acei asigurători care plâng an de an că pierd bani din RCA ar trebui să precizeze ce mai caută în această piaţă! Aţi văzut ce prime plătesc unii mari asigurători români la propria reasigurare în propria companie? Nu fac decât să încerce să arate cu degetul către un lucru total neimportant!

Scopul activității ASF trebuie să fie protecţia asiguratului, nu profitabilitatea companiilor. Autoritatea de supraveghere nu a avut grijă de asiguraţi, ci doar de asigurători! ASF spune asigurătorilor: voi habar nu aveţi să faceţi business, vin eu să vă ajut! Ca să vă ajut definitiv, vă cresc marja la 1,3 brusc… peste noapte!

Discutăm despre nimicuri şi nu ne ducem să întrebăm: Aţi fost fondaţi în 2000. Cum aţi apărat consumatorul şi asiguratul până în ziua de azi? Cât de imens este pericolul ca o piaţă componentă a pieţei asigurărilor să cadă?“  

Cele mai citite

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Rusia – Ucraina, ziua 796: Zelenski face un apel disperat pentru livrarea rapidă de arme

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat duminică un nou apel către comunitatea internaţională să se grăbească şi să livreze mai multe sisteme de apărare...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...
Ultima oră
Pe aceeași temă