24.2 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialRăzboi la Washington pentru viitorul Americii

Război la Washington pentru viitorul Americii

După cum era de aşteptat, bugetul propus de preşedintele Barack Obama a stârnit o ceartă aprinsă între suporterii şi adversarii săi; principalul oponent al lui Obama este parlamentarul republican Paul Ryan din Wisconsin, care a propus un buget alternativ. Pentru unii critici, ambele bugete au acelaşi defect: nu sunt realiste.

La prima vedere, atât bugetul propus de Barack Obama, cât şi cel al lui Paul Ryan sunt asemănătoare; în timp ce scopul lui Obama este să economisească 4 trilioane de dolari în următorii 12 ani, Paul Ryan propune reducerea deficitului cu 4,4 trilioane în 10 ani. Modurile în care se (poate) ajunge la aceste economii sunt însă radical diferite. În timp ce Obama vrea să reducă cheltuielile guvernului pentru sănătate (unul dintre cele mai mari capitole din bugetul american), păstrând însă sistemul aşa cum este, Ryan propune o schimbare majoră, care ar urma să intre în vigoare în 2022: conform planului său, guvernul ar urma să îi plătească pe beneficiarii direcţi, aceştia urmând să îşi cumpere asigurări private. Totodată, guvernul ar pune responsabilitatea asupra sistemului de sănătate în mâinile statelor federale.

Un alt punct important şi controversat de ambele părţi sunt impozitele; Obama vrea să le ridice începând din 2013 pentru persoanele care au venituri de peste 200.000 de dolari pe an şi cuplurile cu venituri anuale de peste 250.000 de dolari. Republicanii rămân credincioşi crezului lor şi cer reducerea impozitelor pentru cei cu venituri mari, de la 35% la 25%. Singurul punct în care planurile democraţilor şi republicanilor sunt identice este sistemul securităţii sociale: în această privinţă, ambele programe sunt la fel de vagi şi nebuloase.

Greşeli de ambele părţi

Asupra unui singur lucru există claritate de ambele părţi: Statele Unite ale Americii au o problemă serioasă. Deficitul bugetar – care acum 20 de ani era de un trilion de dolari – a depăşit în acest an 14 trilioane, iar vinovaţii se găsesc în ambele partide, toate guvernările din această perioadă – atât cele democrate, cât şi cele republicane – mărindu-l fără să ia în seamă posibilele conse-cinţe. Pe de o parte, democraţii îl acuză pe George W. Bush că ar fi crescut cheltuielile cu 4 trilioane în şapte ani; pe de altă parte, republicanii răspund că în cei doi ani şi jumătate de când Barack Obama se află în fruntea statului, ele au crescut cu alte 4 trilioane (deşi Obama are scuza crizei economice şi a măsurilor pe care a fost nevoit să le ia pentru a salva actorii majori de pe piaţa financiară americană). Planul lui Obama, descris de fostul guvernator al statului Massachusetts drept „prea puţin, prea târziu”, este de a păstra sistemul Statului Providenţial, făcând doar mici modificări; modelul folosit de Obama este cel adoptat şi de Bill Clinton în anii ’90, când acesta a reuşit să diminueze cheltuielile fără a schimba radical sistemul. Paul Ryan, pe de altă parte, cere reforma şi restructurarea sistemului, argumentând că acesta nu a suferit modificări majore de la mijlocul anilor ’60, deşi atât structura societăţii, cât şi viziunea cetăţenilor asupra statului s-au schimbat.

Yuval Levin, comentator politic la National Review, apreciază că simplul fapt că această discuţie are loc este un semn bun – şi că, deşi disputa nu va fi calmă şi liniştită, ci plină de înverşunare, trucuri şi exagerări, ea ar putea avea ca rezultat repunerea Americii pe linia de plutire. Comentariul lui Paul Ryan la cuvântarea lui Obama („excesiv de părtinitoare, dramatic de inexactă şi iremediabil de inadecvată”) este, poate, pur şi simplu începutul acestei discuţii.

Rămâne America o supraputere?

Oricare dintre aceste viziuni va triumfa, un lucru este cert: Statele Unite vor intra în curând într-o perioadă în care bugetele de austeritate vor fi regula, nu excepţia. Iar declinul fiscal al Americii, după cum scrie Thomas Barnett în World Politics Review, este cauza pentru care percepţia globală asupra Statelor Unite este cea a unei superputeri aflate în declin.

Este posibil, presupune Barnett, ca pe viitor America să nu mai fie singura forţă dominantă mondială – însă nu ar trebui uitat că nici competitorii săi nu sunt perfecţi; China va avea în curând o problemă demografică – anume cea a unei populaţii cu o medie de vârstă destul de ridicată, asemănătoare celei a Japoniei de astăzi, iar India este încă un stat care, în ciuda boom-ului economic, se află în continuare mai aproape de lumea a treia decât de cea dintâi. Dacă SUA îşi va concentra eforturile asupra promovării globalizării şi a demo-craţiei, susţine Barnett, fără însă să se implice în toate conflictele de pe glob, ea ar putea rămâne o supraputere, chiar dacă definiţia acestui termen nu va mai fi aceeaşi ca acum.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă