12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialRazboaiele dintre palate

Razboaiele dintre palate

Razboiul dintre palate a continuat in 2006 aproape in mod natural. Presedintele Basescu a vorbit inca de la inceputul anului, in fata reprezentantilor la varf ai Ministerului Administratiei si Internelor, despre grupurile de interese care au legaturi cu executivul, spunand ca “de prea multe ori mafia a ajuns pe masa guvernului” si ca politistii ar trebui sa ia la puricat toate actele normative emise de la Cabinetul Victoria pentru a vedea clar cine sunt cei care au profitat de pe urma facilitatilor si generozitatii guver-nului in aceasta perioada. Traian Basescu a amintit tot atunci despre incercarea premierului Tariceanu de a interveni in treburile justitiei, dar si despre contractele fara lici-tatie acoperite de ministrul Eco-nomiei.

Un presedinte dezamagit de premier

Presedintele nu a ezitat de altfel sa-si afirme dezamagirea fata de Calin Popescu Tariceanu si regretul ca l-a numit dupa alegerile din 2004 prim-ministru: “Am crezut ca va fi partenerul meu. Optiunea dansului a fost sa fie partenerul altui grup”. Tariceanu crede insa ca functia i se cuvine, dar nu reuseste decat sa-si exprime “mahnirea” fata de Basescu atunci cand acesta a indraznit sa pomeneasca despre “aderarea mediocra a Romaniei la Uniunea Europeana”.
Razboiul dintre cei doi a pornit de la dorinta presedintelui de a organiza in 2005 alegeri anticipate pentru ca in acest fel guvernul sa aiba o majoritate stabila in Parlament si sa poata trece cu usurinta mai ales proiectele europene, de felul Agentiei Nationale de Integritate, care sunt acum blocate chiar de partide partenere precum UDMR sau PC. Calin Popescu Tariceanu s-a opus cu incrancenare acestei idei chiar cand era pe punctul de a fi pusa in practica, in iulie 2005. De atunci relatiile dintre presedinte si premier s-au deteriorat continuu, avand efecte directe si asupra Aliantei PNL-PD, care se afla intr-o situatie complicata, mai ales dupa ce gruparea Stolojan-Stoica s-a transformat in partid si a inceput o colaborare oficiala cu PD.

Lupta pentru serviciile secrete

Controversele dintre presedinte si premier, acutizate de cele dintre liberali si democrati, s-au invartit nu doar in jurul “grupurilor de interese nelegitime” despre care Basescu spune ca ar face presiuni asupra guvernului, ci si in chestiuni mai importante. Astfel lupta pentru controlul serviciilor de informatii a blocat de fapt modificarea legilor sigurantei nationale, desi actualul cadru legislativ nu respecta Constitutia din 2003. Traian Basescu vrea sa-si pastreze statu-quo-ul ac-tual si sa aiba la indemana servicii puternice, in vreme ce Calin Popescu Tariceanu ar fi vrut nu doar sa preia in subordinea guvernului Serviciul de Paza si Protectie (SPP) sau Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), ci sa devina chiar vicepresedinte al CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Tarii), dupa ce liberalii au incercat diverse alte formule, inclusiv un proiect de desfiintare a CSAT.

Tradarile palatelor

Numirea facuta de Basescu pentru sefia SRI a declansat nemultumirea premierului, care s-ar fi asteptat ca seful statului sa se consulte cu PNL si chiar sa aleaga o persoana din anturajul liberalilor pentru conducerea Serviciului Roman de Informatii. Basescu l-a preferat insa pe fostul senator PSD George Maior, un tehnocrat pe care presedintele crede ca se poate baza mai mult decat pe prietenia PNL. Liberalii s-au simtit tradati de presedinte, desi inca inainte de acest moment PNL a tradat intr-un mod mai sofisticat, anuntand am-basadele occidentale de la Bucuresti ca Romania isi retrage trupele din Irak, desi aceasta decizie fusese luata doar de conducerea liberalilor si nu fusese discutata la nivel oficial niciodata pana atunci.

Victimele razboiului intre palate

Fostul ministru al Apararii, Theodor Atanasiu, a platit ulterior cu functia aceasta miscare, desi pre-textul eliminarii sale a fost o declaratie calomnioasa la adresa purtatoarei de cuvant de la Cotroceni. In luptele dintre palatele Cotroceni si Victoria au cazut o serie de alte victime, precum Atanasiu, al carui fotoliu a fost dat la schimb de amicul sau Calin Popescu Tariceanu contra postului de comisar european. Atanasiu nu a fost insa abandonat, ci mutat intr-un loc mai putin influent, dar cu mai multi bani. Uneori victimele unui palat sunt recuperate de celalalt, de pilda fostul diplomat Theodor Baconski, dat afara de Tariceanu, a fost numit consilier prezidential. Ionut Popescu, fost ministru de Finante, agreat de Basescu, a fost inlocuit de Tariceanu cu Sebastian Vladescu. Consilierele presedintelui Stana Anghelescu si Elena Udrea, ai caror soti erau angrenati in afaceri conectate la bani publici, au fost indepartate, desi PD s-a grabit sa o recupereze pe favorita presedintelui.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă