26.8 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăSpecialRATB: Indisciplina şi indolenţa conducătorilor auto au cauzat întârzieri de peste 1100...

RATB: Indisciplina şi indolenţa conducătorilor auto au cauzat întârzieri de peste 1100 de minute, de la începutul anului

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) transmis, joi, călătorilor că îşi cere scuze pentru întârzierile mijloacelor de transport în comun şi a explicat că de vină au fost defecţiuni tehnice la vehicule, cât şi "indisciplina şi indolenţa" conducătorilor auto care parcheză maşinile neregulamentar.

"Le cerem scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate în ultima perioadă în trasee de mijloacele de transport în comun. Acestea sunt cauzate, atât de defecţiuni tehnice apărute la vehicule, cât mai ales de indisciplina şi indolenţa partenerilor de trafic, care parchează maşinile neregulamentar, blocând accesul vehiculelor de transport în comun", se precizează într-un comunicat RATB remis redacţiei. 

Mai mult, a explicat că se iau măsuri urgente pentru repararea vehiculelor afectate, însă au precizat că RATB "nu are nicio atribuţie" în ceea ce priveşte deblocarea arterelor de circulaţie.

Potrivit datelor deţinute de Serviciul Dispecerizarea Circulaţiei al RATB, de la începutul anului, au fost înregistrate un număr mare de blocaje, care au provocat "întârzieri enorme ale vehiculelor din traseu", mai transmit reprezentanţii RATB.

Cele mai mari întârzieri au fost marţi, pe liniile autobuzelor 126, 300 şi 368, care au fost blocate, în total 150 de minute, pe Strada Episcopiei nr.3-7, pe sensul spre Calea Victoriei. Artera a fost blocată, în aceeşi zi, la aceeaşi adresă, între orele 11.50-12.20 (30 minute), între orele 16.30-16.55 (25 de minute), dar şi între orele 18.10-19.45 (95 de minute), acest ultim interval reprezentând vârful timpului de blocaj pentru autobuze.

Cel mai mare timp însumat al vehiculelor blocate a fost înregistrat în ziua de 20 ianuarie, când Dispeceratul a raportat întârzieri totale de 417 minute din cauza unor vehicule parcate neregulamentar. Cele mai afectate au fost tramvaiele liniilor 24, 36, 44 şi 46, troleibuzele de pe liniile 65, 66, 70 şi 85 şi autobuzele liniilor 126 şi 178 şi 226.

Astfel, RATB atrage atenţia că " în primele 20 de zile ale anului, vehiculele parcate neregulamentar au provocat întârzieri pe liniile RATB în sumă totală de 1.113 minute". Mai mult, a solicitat public conducătorilor auto să respecte reglementările Codului rutier.

 

Cele mai citite

VIDEO. UE salută acordul dintre SUA și Iran și negociază aderarea Ucrainei la UE

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat luni Iranul să nu impună taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Hormuz, afirmând că trebuie făcut „totul” pentru ca...

Trilema post-iliberală a Ungariei 

În 2009, în timp ce Viktor Orbán se pregătea să preia puterea, el a schițat cu îndrăzneală o strategie pentru susținătorii săi: pentru a prelua și menține controlul, trei elemente erauindispensabile - bani, ideologie și voturi. Această rațiune a rămas piatra de temelie a guvernării sale pe parcursul mandatului său de șaisprezece ani.  Politicile sale economice au favorizat în mod explicit câțiva privilegiați, încurajând comportamentul de căutare a rentelor, mai degrabă decât abordând nevoile reale de dezvoltare ale națiunii. Sistemele fiscale și de asistență socială au fost restructurate pentru a beneficia fidelii partidului de multă vreme. Orbán a redefinit un sistem vechi de un secol sub pretextul „iliberalismului”,promovând concentrarea puterii și implicarea ideologică a statului, contrastând puternic cu democrația liberală europeană.  Această strategie a suprimat dezbaterea socială și i-a marginalizat sistematic pe critici, etichetându-i drept dușmani ai națiunii.De-a lungul anilor, el a construit un aparat mediatic și de propagandă formidabil, diseminând neobosit mesajele polarizante ale partidului. După preluarea sa din 2010, cadrul constituțional democratic al Ungariei s-a dezintegrat în trei ani. Înarmat cu o majoritate de 67% în parlament,...

Industria României în recul în 2026: scăderi pe linie în prelucrare și extracție, energie în creștere

Comparativ cu aprilie 2025, producția industrială a scăzut cu 3% pe serie brutăProducția industrială din România a înregistrat un declin în primele patru luni...
Ultima oră
Pe aceeași temă