Pentru prima oară de la aderarea la Uniunea Europeană, de când se fac rapoarte pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană remarcă absenţa „consensului privind urmărirea obiectivelor MCV“ şi pune la îndoială „profunzimea angajamentului privind combaterea corupţiei şi promovării unei justiţii independente“. Este, cu excepţia raportului din vara anului 2012, cel mai grav avertisment dat de Bruxelles României.
Dacă în concluziile finale ale raportului MCV se vor menţine afirmaţiile conţinute în draftul scurs către presă, atunci asistăm la momentul în care este oficializată neîncrederea de principiu a instituţiilor europene în onestitatea şi sinceritatea cu care puterea politică de la Bucureşti înţelege să îşi respecte obligaţiile asumate în momentul aderării de a îndeplini obiectivele de referinţă ale MCV. Critici severe la adresa politicii guvernamentale în domeniul justiţiei au mai fost formulate, în special în mandatul Chiuariu din perioada guvernării PNL, iar Parlamentul este criticat în mod constant pentru obstrucţionarea reformelor, dar niciodată până astăzi nu a fost pusă la îndoială buna credinţă a guvernului în realizarea reformelor asumate. Mai, mult, în draftul Concluziilor raportului este pusă la îndoială „măsura în care procesul de reformă în România poate fi privit ca sustenabil” în acelaşi timp în care este remarcată „rezistenţa instituţiilor anticorupţie – cheia faţă de presiunile susţinute” din partea politicienilor. Niciodată această distincţie între rolul benefic al instituţiilor create la cererea Uniunii Europene, DNA şi ANI, şi rolul pernicios al actorilor politici (în special guvernul şi parlamentul) nu a apărut mai tranşant într-un document al Comisiei Europene.
Dacă UE nu mai are încredere că guvernarea de la Bucureşti acţionează cu bună credinţă în domeniul Justiţiei, îşi exprimă îndoiala că reformele declanşate în 2005 sunt ireversibile şi constată absenţa consensului politic asupra obiectivelor MCV, atunci va trebui să ne aşteptăm la o atitudine mult mai intransigentă faţă de România atât din partea Bruxelles-ului, cât şi a statelor membre. Această schimbare este deja vizibilă în insistenţa cu care o parte din ţările membre cer mecanisme de apărare faţă de posibila abuzare a sistemelor sociale de către imigranţii români, dar se va vedea şi mai bine în momentul instituirii mecanismului de monitorizare şi sancţionare a încălcării criteriilor politice de la Copenhaga, care va pune în mâinile Comisiei arma îngheţării fondurilor destinate ţărilor vinovate.
Atunci când a vorbit de parcursul european al Moldovei, preşedintele Traian Băsescu a remarcat faptul că, în cazul României, acesta a fost uşurat de existenţa unui consens politic privind aderarea la NATO şi UE. Dacă acest consens a dispărut şi există forţe politice antieuropene la putere şi viitorul statului de drept în România depinde de câteva instituţii precum DNA, ANI, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională, atunci situaţia consemnată de raport este de o gravitate fără precedent. Tot Băsescu a declarat că în întâlnirea cu preşedintele Consiliului, Herman van Rompuy, a solicitat ca raportul MCV să constate faptul că „instituţiile au rezistat” atacurilor la care au fost supuse din 2012 încoace. Raportul constată, într-adevăr, această realitate, dar conţine avertismente foarte serioase.
CCR şi-a consolidat rolul
Atacul care a provocat îngrijorarea cea mai serioasă a fost cel din “marţea neagră”, când s-a încercat modificarea Codului Penal: Cu toate acestea, rămân în continuare îngrijorări privind independenţa justiţiei şi „există multe exemple de rezistenţă la măsurile privind integritatea şi anticorupţia la nivel politic şi administrativ. Modul precipitat şi netransparent în care a fost amendat Codul Penal în decembrie 2013 a stârnit îngrijorarea generală, fiind văzut ca un atac la adresa regimului legal de combatere a corupţiei şi promovare a integrităţii, chiar dacă respingerea amendamentelor ca neconstituţionale de către Curtea Constituţională a demonstrat că sistemul de checks and balances a funcţionat”.
În altă parte, raportul constată că „Atacurile la adresa Curţii Constituţionale din vara lui 2012 nu s-a mai repetat, iar Curtea şi-a consolidat rolul de arbitru. Curtea va continua să aibă un rol-cheie în apărarea principiilor statului de drept, precum separaţia puterilor în stat, inclusiv în ceea ce priveşte viitoare discuţii despre revizuirea Constituţiei”. Această din urmă precizare se referă la proiectul de modificare a Constituţiei care declară Parlamentul drept „organ suprem al statului”, ameninţând în acest fel separaţia puterilor în stat. Din acest motiv, Comisia recomandă consultarea Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei, un lucru pe care premierul Victor Ponta s-a angajat să îl facă.
În ceeea ce îl priveşte, Ponta a încercat să relativizeze concluziile raportului susţinând că „fiecare va citi ce îi place” şi a încercat o mică diversiune afirmând că „Sunt absolut convins că în raportul MCV activitatea Ministerului Justiţiei, şi implicit al Guvernului, că noi nu avem legătură cu Justiţia decât prin Ministerul Justiţiei, va fi apreciată” şi s-a referit la sprijinul logistic acordat de Guvern CSM şi Justiţiei. Într-adevăr, raportul menţionează existenţa „unui spirit de cooperare între instituţiile judiciare şi Ministerul Justiţiei, care a ajutat la rezolvarea unor probleme manageriale”. De aici până la a susţine că raportul este favorabil guvernului este însă o distanţă enormă, iar Ponta pare că se derobează încă o dată de orice responsabilitate politică.
„Cheia faţă de presiuni“
Ca în fiecare an, draftul raportului este scurs către presă de către autorităţile române pentru a măsura reacţiile şi punctele sensibile. Şi, la fel ca în fiecare an, partea română va încerca să îndulcească tonul documentului prin negocieri de ultimă oră privind o formulare sau alta din raportul oficial. Din acest motiv este foarte posibil ca documentul prezentat azi de Comisie să fie diferit de cel din urmă cu două zile, dar dacă următoarea frază va rămâne, atunci va reprezenta cel mai serios vot de blam dat de europeni politicilor actualei majorităţi din ultimii doi ani. Iată şi fraza: „Rezistenţa instituţiilor anticorupţie – cheia faţă de presiunile susţinute a demonstrat că ideea de reformă a prins rădăcini în straturi importante ale societăţii româneşti. Prin contrast, zelul cu care pietrele de temelie ale reformei au putut fi atacate în Parlament serveşte drept avertisment că nu există un consens asupra îndeplinirii obiectivelor MCV. El reflectă totodată îndoielile mai largi privind profunzimea angajamentului de a combate corupţia şi promova o justiţie independentă”.
