13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRapid, prima REACŢIE OFICIALĂ după RETROGRADARE

Rapid, prima REACŢIE OFICIALĂ după RETROGRADARE

Instanţa de fond a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a respins dosarul FC Rapid privind acordarea licenţei pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I, iar gruparea giuleşteană a atacat decizia la Comisia de Apel, potrivit Mediafax.

“Am primit o adresă din partea Comisiei acum câteva minute în care ne comunică faptul că ne-au respins cererea de acordare a licenţei. Practic, din ce spun dânşii aici, s-a păstrat hotărârea instanţei de fond. Este o decizie nedreaptă, înseamnă că nu s-a înţeles nimic”, a spus Ion Taban, preşedintele CA al FC Rapid.

Ion Taban a adăugat că decizia de a ataca hotărârea Comisiei de Apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va aparţine proprietarului clubului, George Copos. “Următorul pas este TAS-ul. Vom discuta şi noi cu avocaţii, va fi o decizie a proprietarului clubului. La TAS se poate merge în următoarele 21 de zile. Dar este trist că un club ca Rapid stă la mâna unor oameni care nu înţeleg cum se corelează o lege a insolvenţei cu reglementările sportive privind acordarea licenţei”, a mai afirmat Ion Taban.

După data de 10 mai, cluburile care nu au primit licenţă pot ataca decizia Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne care trebuie să se pronunţe până în 31 mai când se încheie procedura de licenţiere.

Citeşte şi: LIVE TEXT DINAMO-STEAUA. SCOR FINAL 0-2. Goool Tănase pentru Steaua în minutul 70. Boubacar, autogol în minutul 13. Suporterii Dinamo au aruncat cu pietre şi torţe

Conform portalului Ministerului Justiţiei, următorul termen în dosarul de insolvenţă al FC Rapid deschis la Tribunalul Bucureşti este 17 mai, dată la care instanţa va confirma sau nu planul de reorganizare aprobat de Adunarea Generală a creditorilor.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.

La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 7 decembrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos.

 

 

 

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Incident sângeros la o școală din Wisconsin, SUA! Polițiștii au împușcat mortal un elev

Polițiștii americani au împușcat mortal un elev care ar fi avut o armă. Incidentul a avut loc în fața unei școli din Wisconsin. Autoritățile...

Un atac rus cu bombe aeriene în orașul ucrainean Dergaci a rănit șase copii și un adult

Şase copii şi un adult au fost răniţi joi într-un atac rus cu bombe aeriene în oraşul Dergaci din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă