15 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialRaniti si panica in al 14-lea accident feroviar

Raniti si panica in al 14-lea accident feroviar

Trei oameni au fost raniti, ieri dimineata, dupa ce acceleratul Timisoara-Sighet a intrat in coliziune cu o locomotiva, in localitatea bistriteana Romuli. In tren se aflau 41 de pasageri.
Trenul se deplasa inspre Sighet cand, in jurul orei 9.00, din cauza unor defectiuni, s-a oprit pe sine. Mecanicii au solicitat o locomotiva care a fost trimisa din Gara Sighet pentru a tracta trenul, insa aceasta a izbit in plin acceleratul care astepta.
Echipajele de ambulanta ajunse la fata locului au preluat ranitii cu diverse traumatisme usoare, mecanicii, raniti usor si ei, refuzand sa fie transportati la spital. In urma impactului, locomotiva acceleratului a fost aruncata de pe sine, dar garnitura nu a deraiat.

Potrivit subcomisarului Adrian Craciunescu din cadrul Politiei TF Bistrita-Nasaud, politistii si ceferistii cerceteaza cauzele accidentului feroviar de la Romuli si au trei ipoteze. "Avem in vedere trei variante. Prima ar fi aceea ca mecanicul locomotivei de ajutor trimise de la Sighet nu ar fi respectat viteza de deplasare, intrand astfel in trenul care stationa. A doua posibilitate studiata este ca acestuia sa nu i se fi comunicat corect amplasamentul trenului si, dat fiind panta si vizibilitatea redusa, sa se produca astfel accidentul, iar a treia varianta este cea a cauzelor naturale, cum e poleiul sau gheata. Ultima varianta este totusi prea putin probabila, avand in vedere ca locomotivele sunt dotate cu niste perii care curata sinele", a declarat Craciunescu. Potrivit acestuia, este exclus ca vreunul dintre mecanici sa fi fost in stare de ebrietate, avand in vedere ca acestia sunt testati inainte de plecarea in cursa.

Gheorghe Popa, subsecretar de stat in Ministerul Transporturilor, a declarat ca ministerul va deschide o ancheta in acest caz si ca accidentul s-a produs, probabil, din vina mecanicului de pe locomotiva de ajutor care a venit in sprijinul acceleratului defect si care nu ar fi respectat procedurile de lucru.
Pasagerii aflati in trenul accidentat au fost transportati la primaria din localitatea bistriteana Romuli, unde au primit ceai cald si de unde au fost preluati de un autocar trimis de Prefectura Bistrita-Nasaud, care i-a dus la Sighet.

Acesta este al 14-lea accident feroviar produs de la inceputul anului 2009 pana in prezent, cel mai grav avand loc pe data de 14 august, in apropierea localitatii iesene Scanteia, unde un tren a lovit un microbuz plin cu pasageri, fiind inregistrati 14 morti si doi raniti. Pe 17 octombrie, doua trenuri de marfa s-au ciocnit intre localitatile Lehliu si Sarulesti. Cei doi mecanici ai trenului de marfa care a ajuns din urma si a lovit un alt tren de marfa pe ruta Bucuresti-Constanta ar putea fi vinovati de producerea accidentului, deoarece nu
s-au oprit la semnalul de avertizare care era stins. Pe 6 octombrie, un tren automotor a lovit un autoturism in localitatea argeseana Borlesti-Merisani. Un vagon al unui tren rapid Bucuresti-Iasi a deraiat pe 27 septembrie. Pe 21 septembrie, opt vagoane si locomotiva trenului accelerat 1692 Timisoara-Bucuresti au deraiat in apropierea localitatii doljene Carcea. In urma incidentului, 15 persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judetean Craiova, cu diverse rani. Alte accidente s-au produs in urma ciocnirilor dintre garniturile de tren si mijloace auto care traversau calea ferata.

Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Rusia – Ucraina, ziua 785. Leo Docherty, ministrul britanic al Apărării: Trebuie să privim războiul din Ucraina în termeni de ani, nu de luni

Ministrul Apărării al Marii Britanii, Leo Docherty, avertizează că actualul război dintre Rusia și Ucraina trebuie privit "în termeni de ani, nu de luni". Oficialul...
Ultima oră
Pe aceeași temă