Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a desemnat joi şef al Guvernului de "consens naţional" pe actualul premier Rami Hamdallah, însă anunţarea componenţei Cabinetului întârzie din cauza lipsei numelui viitorului ministru de Externe, potrivit unor surse concordante, relatează AFP, conform Mediafax.
Preşedintele Abbas urma să prezinte joi noul Guvern palestinian, alcătuit din pesonalităţi independente, în urma Acordului de reconciliere încheiat luna trecută între Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OLP) şi mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.
Acest anunţ ar putea să fie făcut peste "mai multe zile", potrivit unor oficiali Fatah, principala mişcare din cadrul OLP.
"Guvernul este pregătit, dar mai este o problemă. Fatah şi Hamas nu-l vor pe Riyad al-Malki ministru de Externe, contrar dorinţei insistente a preşedintelui Abbas", a declaart pentru AFP un oficial palestinian de rang înalt de la Ramallah (Cisiordania), unde se află sediul Autorităţii Palestiniene (AP) conduse de către Abbas. Al-Malki este şeful diplomaţiei palestiniene din 2007.
Hamas, potrivit unor surse apropiate mişcării islamiste, îl preferă pe Ziad Abou Amer, un deputat independent originar din Fâşia Gaza, în prezent vicepremier AP.
Conform prevederilor Acordului de reconciliere, semnat la 23 aprilie la Gaza, un guvern de tranziţie de "consens naţional" urma să fie format în termen de cinci săptămâni, termen care a expirat miercuri. Alcătuit din tehnocraţi, fără mandate politice, el va fi însărcinat să organizeze alegeri până la sfârşitul anului.
Egiptul, care patronează în mod oficial reconcilierea palestiniană, va avea în câteva zile un nou preşedinte. Fără surpriză, potrivit rezultatelor provizorii, fostul şef al armatei Abdel Fattah el-Sisi a obţinut o victorie, cu 96% din voturile exprimate, în scrutinul care s-a desfăşurat de luni şi până miercuri.
El-Sisi este artizanul destituirii din funcţia de preşedinte a islamistului Mohamed Morsi, la 3 iulie. Morsi este membru al mişcării Fraţii Musulmani, din care provine Hamas.
De atunci, relaţiile între Egipt şi Hamas s-au deteriorat, determinând mişcarea islamistă să se apropie de Fatah.