Radu Afrim s-a impus tratand spatiul scenei ca pe ecranul unui videoclip si stand, in general, departe de clasici. Acum opt ani, cand si-a inceput cariera regizorala, abordarea lui era inovatoare si iconoclasta si i-a adus faima de regizor-fanion al tinerei generatii. Dupa doua premii UNITER pentru cel mai bun regizor si un premiu Opera Omnia acordat de Fundatia Anonimul, ne putem intreba daca piesele lui Afrim sunt la fel de proaspete si de inovatoare.
Judecand dupa premiul obtinut in cadrul sectiunii Off a festivalului de la Avignon anul acesta si dupa nominalizarea la European Culture Award 2009, regizorul a carui varsta exacta nu am putut-o afla nicaieri este mai in forma ca oricand, colectand noi succese internationale.
» Ai facut mai intai Facultatea de Litere, apoi Facultatea de Teatru. Ce te-a facut sa-ti muti interesul dinspre text spre spectacol?
— Textul ma intereseaza inca. Nu fac spectacole pe texte care nu ma intereseaza. De fapt, cred ca m-am folosit de Facultatea de Litere fara sa-mi dau seama. Ma ajuta sa elimin textele fara miza. Dar m-a si indepartat definitiv de anumiti autori clasici de teatru, pentru ca am senzatia ca i-am fumat deja in biblioteca facultatii, in timpul sesiunii. Cand eram obligat sa-i citesc contra cronometru. Unul dintre astia e Moliere…
» Marca stilistica Afrim presupune o atentie deosebita la partea vizuala a spectacolului, pana la "efecte" mai degraba cinematografice. Te gandesti ca ai mai putea face un pas spre film?
— Nu stiu de ce lumea ia spectacolul de teatru ca pe un pas inspre film. Sunt doua arte care s-ar putea sa nu aiba prea multe in comun. Din pacate. Exista o zona foarte putin exploatata si care se afla undeva intre teatru si film si care nu e nici una, nici alta si nici nu tinde sa fie. Asta ma intereseaza pe mine. Se stie ca nu sunt un mare fan de teatru. (Rade.) Lucru care ii face pe multi sa-si puna intrebari despre prezenta mea in acest spatiu. Multi din breasla au senzatia ca apartin scenei dinainte de a se fi nascut. Auzi la tot pasul astfel de declaratii grotesti. Cred ca cel mai "cinematografic" lucru in spectacolele mele recente e jocul actorilor. Ma intereseaza intimismul rostirii, detaliile de comportament despre care multa vreme s-a spus ca nu ar trece scena.
"As vrea sa ma simt provocat de regizorii mai tineri"
» Crezi ca e posibil un reviriment spectaculos al teatrului ca mediu artistic, asa cum se intampla in cazul artelor plastice?
— Nu exista o reala frenezie teatrala in Capitala. Bucurestiul nu e un oras cultural. Hai sa fim seriosi. E suficient sa iesi pana la Viena sa vezi ca toate panourile publicitare imense din oras fac reclama expozitiilor de arta vizuala si dansului contemporan. Singurul afis de teatru (unul total inestetic) pe care-l vad eu zilnic in fata locuintei mele din Bucuresti apartine TNB-ului si mi-o arata pe Adela Marculescu in camasa de noapte in ceva piesa clasica. si e de cativa ani buni acolo… E jenant. Cu toate astea, teatrul nu o duce rau. Exista public.
Nu stiu cat va tine. Pe multi pare sa-i multumeasca asta. E la moda in acesti ani teatrul. Sa stii ca in Franta tinerii nu prea merg la teatru. La noi, ma rog, la mine (rade) e plin de tineri in sala. Nu cred ca artele vizuale romanesti fac ravagii in lume. Exista artisti care s-au scos. Cum e cazul clujenilor de pe la Plan B. Asa e si in teatru. S-a auzit de cate unii pe afara. De spectacolele lor. Desi pana scoti o productie a unui teatru de stat din tara pentru o serie de reprezentatii (nu doar pentru un spectacol, si acela pentru comunitatea romaneasca din tara aceea – asta nu e interesant!) te trec toti fiorii.
» Ultima generatie de regizori pare si mai preocupata de dinamizarea vizuala a teatrului; te simti provocat de regizori precum Carmen Vidu, care aproape ca nu mai concep teatrul fara proiectii video?
— Eu mi-am dat licenta acum 8 ani cu un spectacol facut la Casa Tranzit in Cluj, care era conceput ca o instalatie care implica si video. si DJ in scena, cu platane, scratch-uri si tot tacamul. Cu o structura dramatica aleatorie. Cool de tot. si nu am ramas cu traume. Nici dependent. Multimedia e OK. Merge de minune pe o scena, impreuna cu un bun actor. Sau cu doi, daca esti regizor norocos. As vrea sa ma simt provocat de regizorii mai tineri decat mine. Tot astept momentul asta. El cam intarzie.
"Regizorul fundamental de film e Lucian Pintilie"
» Tie ce regizori sau spectacole ti-au placut in ultima vreme? Dar filme?
— Sunt de partea noului cinema romanesc, dar consider ca regizorul fundamental de film pe care il avem e Lucian Pintilie. In teatru ma intereseaza un Rodrigo Garcia, Castellucci, Warlikovski uneori, Mouawad. Nu ma mai intereseaza Lev Dodin azi. Despre regizorii nostri care ma intereseaza am mai vorbit.
» Ultimul val din cinematografia romaneasca este mai degraba minimalist, realist, orientat etic, spre deosebire de piesele tale flamboaiante, estetiste. Are vreo legatura ce se intampla in film cu ce faceti voi in teatru? Ce parere ai despre "programul" lor?
— Are legatura cu ce facem noi? Care "noi"? Eu nu stiu sa apartin vreunei grupari, vreunui val. Nu sunt nici in dramAcum, nici in Manga project, nu sunt nici minimalist, decat cand simt organic nevoia sa fiu. Insa prefer sa le cer celor de la dramAcum texte sociale scrise de necunoscuti. Nu neaparat pentru a le pune in scena.
» Cum iti alegi piesele?
— E cel mai greu moment din toate fazele acestei meserii. si asta, pentru ca eu sunt un regizor de texte contemporane, texte cu atitudine (nu teziste totusi!), cu idei puternice, dar care sa aiba si dialoguri tari si care sa mai fie si extrem-originale daca se poate. Iti dai seama ca nu pot lua la bifat Shakespeare sau Ibsen numai ca sa-mi fac CV. Iar texte contemporane exceptionale nu gasesti la tot pasul. Am traducatorii mei din diverse limbi si sursa de "teatru european" pe filiera franceza. Alti regizori tineri prefera noul teatru american. Mi-e foarte greu sa ma atasez de noile texte romanesti. Inca nu am facut o pasiune nimicitoare pentru nici unul.
» Ai remarcat diferente serioase de stil intre scolile de actorie din diferite zone ale tarii? Crezi ca tinerii actori au reusit sa se debaraseze de stilul old school, patetic?
— Victoria mea e atunci cand "tinerii actori" de peste 50 de ani renunta la gestica si vorbirea old school. Tinerii, daca nu sunt victimele noii scoli – despre care nu prea stie nimeni in ce consta –, se pot considera norocosi. Vreau sa spun ca scoala poate dauna grav talentului. si libertatii interioare cu care omul vine la marile scoli de actori existente in mai toate orasele mai rasarite ale tarisoarei.
» Stiu ca lucrezi si cu nonactori. S-a intamplat ca cineva implicat de tine in teatru sa urmareasca mai departe o cariera artistica? Exista vreo poveste speciala de spus pe tema asta?
— Exista actori carora eu le-am fost profesor de romana in scoala la Cluj si pot spune ca toti fostii elevi care jucau la mine in Braila, Arad sau Timisoara sunt acum studenti la actorie. Chiar si unii din Sf. Gheorghe. Dintre spectactorii mei din Ploiesti exista studenti la regie. si asa mai departe. Dar e pentru ca asta exista dinainte in ei. Lucrez cu ei si dupa ce vor termina facultatea in speranta ca n-o sa-i gasesc blazati si cu texte sforaitoare despre Teatrul cu T mare in cap. si nici raspunzand "Vreau sa-l joc pe «Unchiu’ Vania»" atunci cand sunt intrebati in interviuri ce vor sa joace. Adica sper ca nu vor ramane ca multi regizori, cu lecturile din scoala.
» Se spune ca ai fani care merg sa vada toate spectacolele din tara. Cum iti explici faima asta aproape de regizor-cult si cum se mai impaca aura de regizor antisistem cu palmaresul tau de premii, cu recunoasterea oficiala?
— Sunt devotati. In orasele din provincie in care lucrez e very in (n. red. – la moda) sa mergi la teatru. Daca esti elev, mergi de 16 ori la acelasi spectacol. Inveti replicile pe de rost. Vezi toate schimbarile care survin de la o reprezentatie la alta. Suni regizorul sa-l informezi despre aceste schimbari. Regizorul suna actorul si-l injura c-a schimbat. De cele mai multe ori in rau.
Eu nu cer premii. Nici macar la Avignon nu stiam ca e cu premii. Recunoasterea oficiala se face si de catre "recunoscatori" de bun-gust. Juriile sunt din ce in ce mai putin constipate, se pare. Selectionerii pentru festivaluri sunt tineri. Uite, Festivalul National de Teatru, spre exemplu. Cine ar fi crezut acum sapte ani ca tinerii vor decide chiar si in teatrul romanesc? Eu unul, nu. si totusi mai e de "militat" chiar si la acest capitol.
» Nu mai esti de mult nici debutant, nici tocmai un adolescent. Te mai intereseaza reactia spectatorilor tineri la piesele tale, te mai identifici cu varsta aceea, cu gusturile si preocuparile ei?
— Da. Insa nu imi doresc cu ostentatie sa le arat tinerilor pe scena ce vad in camera lor acasa zi de zi. Adica stiu ca nici ei nu vin la teatru sa vada pe scena jocuri de calculator. Altii se pare ca nu stiu. Atunci cand te scremi sa atragi tinerii in sala aratandu-le mereu si mereu ce mai e nou (si oricum deja vechi) printre blocuri, atunci nu faci decat sa alimentezi sistemul.
Sistemul de clisee si gretos de politic corect. Spectacolele mele despre ceea ce se numeste alteritate (Gala HOP de la Mangalia se numeste an de an "alteritate" si, daca te uiti peste monoloagele cu care se duc acolo tinerii actori, te umfla rasul, pentru ca nu au nimic in comun cu asta). Rezista si fac fani, daca vrei sa le spui asa, pentru ca sunt foarte personalizate. si au si o forma la slefuirea careia lucrez de cand am inceput cu acest job. Intelegi ce vrei prin asta.
"Teatrul nu poate inlocui o clasa politica mediocra"
» "Mansarda la Paris cu vedere spre moarte" a castigat de curand un premiu la Festivalul de Teatru de la Avignon; e nevoie sa schimbi ceva in felul in care faci piesele atunci cand te adresezi publicului occidental?
— Surtout pas! Din contra, daca te simt ca faci concesii de la programul tau estetic pentru a fi pe placul lor, stramba din nas. Asta am observat eu. Daca te duci in Vest sa iei analize de trend ca apoi sa aplici tratamentul cerut de aceste analize, devii peste noapte neinteresant. In ochii tai, mai intai, si apoi in ochii lor. Adica vine asta sa ne arate ce stiam de acum trei decenii. Pentru ca, sa nu uitam, un timp am fost deconectati de la estetica Europei. E cam greu acum sa fim in avangarda. E cam cinic, dar uneori ei ne gasesc simpatici cand suntem usor retro. Adica le amintim de tineretea lor (artistica).
» Esti nominalizat la un alt premiu european, KulturPreis Europa, acordat de euroKultur Forum, pentru felul in care tratezi teme legate de marginalitate. Cum se face ca in Romania temele acestea s-au banalizat fara sa fi avut ocazia de a fi realmente importante si inainte ca ceva sa se schimbe in mod vizibil?
— Teatrul nu poate inlocui o clasa politica mediocra. Nici o Biserica profitand de nivelul de educatie tot mai scazut al populatiei. El nu are puterea si vizibilitatea acestor institutii. si nici locul sistemului de invatamant bolnav din Romania nu are sens sa-l ia. Sa nu mai amintesc de IQ-ul televiziunilor. Teatrul nu are alte puteri decat cele ale catorva artistilor implicati intr-un proiect care atinge socialul.
Daca anumite teme s-au banalizat, e pentru ca ele au fost bifate, au fost facute, pentru ca anumite organizatii au dat bani (multi) si artistii nu s-au implicat emotional in proiect sau au luat-o ca pe un trend, pozand in artisti implicati, cand ei, de fapt, isi baga picioarele in ea de societate romaneasca. Cu sau fara hoti, cu sau fara ipocrizie, cu sau fara aurolaci, cu sau fara manelisti. Crezi ca avortul din "4,3,2" ar fi interesat pe cineva daca filmul nu era jucat cu o emotie extrema?
