Atunci când grecii conduşi de regele Pyrrhus îi învingeau pe romani la Heracleea şi apoi la Asculum, avansând în peninsulă, ei pierdeau, de fapt, orice şansă de a înlocui soldaţii pierduţi şi astfel îşi anulau şansele de a câştiga războiul.
Acum, Traian Băsescu, cel care nu cu mult timp în urmă afirma că Ponta nu va deveni prim-ministru în mandatul său, l-a desemnat pe acesta să formeze guvernul. O victorie venită pe neaşteptate, în urma unui val inopinat de defectări din tabăra PDL. Val care s-a iscat într-o manieră parcă prea unitară ca să fie pornit din cauze naturale, şi nu la comandă.
USL şi-a uitat revendicările de acum câteva luni (alegeri anticipate) şi a avansat propunerea pentru postul de premier, imediat transformată în nominalizare. Încă nu e clar cum se va forma o majoritate care să susţină guvernul pe care-l va propune USL. Susţinerea din partea minorităţilor naţionale e certă, ca şi cea a UNPR (încă nu e clar ce a cerut în schimb). Ponta a uitat noianul de invective împotriva partidului transfugilor şi şi-a amintit că Oprea i-a fost coleg. Dar, chiar cu această susţinere, majoritatea nu e clară.
De fapt, aceasta va fi principala problemă a noului guvern, dacă va obţine învestitura – o majoritate extrem de fragilă şi, mai ales, fluidă într-un Parlament unde preşedinţii Camerelor reprezintă Opoziţia. Viitorul prim-ministru nu are nici o garanţie că, atunci când va încerca să promoveze o lege importantă, o parte din cei care au făcut posibil succesul moţiunii de cenzură (sau alţii, din aceeaşi tagmă) nu vor face pasul înapoi, lăsându-l în ofsaid în faţa unui preşedinte nu tocmai prieten.
În perioada imediat următoare, Guvernul are de rezolvat, împreună cu noua majoritate, câteva probleme la fel de grele ca teorema lui Fermat. Mai întâi, vor trebui restituite contribuţiile reţinute ilegal pensionarilor, ceea ce va mări gaura din bugetul asigurărilor sociale. Apoi, va trebui să găsească soluţia în problema restituirilor şi a despăgubirilor pentru averile confiscate. Urmează modificarea Legii electorale pentru Parlament, unde discuţiile din comisie par să se fi împotmolit după ce USL a revenit la decizia de a cere votul majoritar. Nu în ultimul rând, va trebui să organizeze alegerile locale într-un mod care să nu lase loc suspiciunilor de fraudă. Modul în care vor fi (sau nu) rezolvate aceste subiecte de examen vor constitui tot atâtea linii de atac la îndemâna noii opoziţii parlamentare.
Cele şapte luni de guvernare (dacă nu se va reuşi declanşarea anticipatelor) rămase până la alegerile parlamentare, primite neaşteptat, vor fi un coşmar pentru noul Guvern, dar şi pentru noi toţi. Probabil, sondajele vor indica, aşa cum se întâmplă după fiecare schimbare de guvern, o uşoară creştere a popularităţii formaţiunii aflate la conducere. Ea va fi însă, cel mai probabil, repede pierdută, căci e greu de crezut că se va reuşi soluţionarea satisfăcătoare a problemelor enunţate şi a celor ce vor veni cu o majoritate incertă, un preşedinte neprieten, un buget deja votat şi două campanii electorale. Previzibila erodare a popularităţii USL nu se va contabiliza într-o revenire a PDL, căci acest partid, după ce că s-a străduit să convingă că nu mai are resurse de a conduce ţara, este măcinat de disensiuni interne, o parte din oamenii importanţi cerând deja schimbarea conducerii.
Electoratul nu mai înţelege mare lucru din scena politică. Greu să mai ştii care e deosebirea dintre un partid şi altul când majoritatea parlamentarilor au fost aleşi sub culorile unui partid şi poartă acum steagul altuia. Ce să mai înţeleagă alegătorul când un partid întreg s-a format din oameni nemulţumiţi de USL şi susţine acum Guvernul format tocmai de această alianţă? Când PDL şi USL beneficiază, pe rând, de traseismul parlamentarilor, după ce strigaseră că asta e boala ce macină clasa politică? Când USL a anunţat că nu va veni la guvernare decât legitimat de votul popular, iar acum se grăbeşte să ocupe Palatul Victoria? Când principiile şi valorile sunt ultimul lucru care s-ar putea deduce din acţiunile partidelor? Cel mai probabil, mai nimic, ceea ce va însemna o participare scăzută la vot (ceea ce de regulă nu se întâmplă în perioade de criză). În aceste condiţii, vor avea de câştigat partidele care vor mobiliza alegătorii prin tradiţionala mită electorală (o vedem deja, nesancţionată de nimeni, căci cei care ar trebui să o facă au alte priorităţi), vor promite marea cu sarea, se vor bate cu pumnul în piept că nu ele sunt vinovate de dezastru etc.
(*) Fac parte din echipa de campanie a lui Nicuşor Dan, candidat independent pentru funcţiile de primar general şi consilier în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Mircea Kivu este sociolog
