15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin, despre criza din Siria: Rusia rezolvă disputele diplomatic și politic

Putin, despre criza din Siria: Rusia rezolvă disputele diplomatic și politic

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, că Moscova vrea rezolvarea crizei prin mijloace politice și diplomatice, potrivit Reuters, conform Mediafax

“Am avut întotdeauna ca obiectiv rezolvarea oricăror dispute numai prin instrumente politice şi diplomatice, care să ajute la soluţionarea unor conflicte. Vom căuta acelaşi lucru şi în acest caz”, le-a spus Putin unor oficiali militari la Kremlin.

Kremlinul şi-a exprimat anterior îngrijorarea faţă de bombardarea de către Turcia a teritoriului Siriei, apreciind că asemenea acţiuni intensifică tensiunile de la frontiera dintre cele două ţări.

“Kremlinul este îngrijorat de tensiunile tot mai puternice de la frontiera siriano-turcă”, a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse într-o teleconferinţă cu jurnalişti.

“În general, Rusia crede că asemenea bombardamente ale artileriei turce peste frontieră împotriva teritoriului Siriei este inadmisibil”, a subliniat el.

Sâmbătă, opoziţia siriană a anunţat că acceptă “posibilitatea” unui armistiţiu temporar, cu condiţia să primească garanţii din partea aliaţilor Damascului, inclusiv a Rusiei, cu privire la o încetare a focului, o ridicare a asediilor şi furnizarea unor ajutoare în întreaga ţară, relatează Reuters.
 
Rusia a lansat atacuri aeriene în Siria la sfârşitul lui septembrie, inversând situaţia pe teren în favoarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad în războiul care devastează ţara de cinci ani, în pofida susţinerii de către Statele Unite şi aliaţilor lor a unei rebeliuni care încearcă să îndepărteze regimul sirian de la putere.

O serie încercări de negociere a unui armistiţiu a eşuat în ultimele luni. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă