27.1 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialPutin a promulgat un pachet de legi ce reglementează activitatea Gărzii Naţionale...

Putin a promulgat un pachet de legi ce reglementează activitatea Gărzii Naţionale a Rusiei

Vladimir Putin, a promulgat un pachet de legi ce reglementează activitatea Gărzii Naţionale a Rusiei, corpul armat care substituie trupele Ministerului de Interne, a anunţat duminică portalul juridic guvernamental de la Moscova, citat de Agerpres

Creată pe 5 aprilie prin decret prezidenţial, Garda Naţională va putea îndeplini o largă paletă de misiuni şi va beneficia de o mare libertate în îndeplinirea lor. 

Astfel, membrii acestui corp vor avea dreptul să deschidă focul şi să folosească forţa fără avertisment prealabil ‘atunci când este ameninţată viaţa cetăţenilor sau a membrilor Gărzii Naţionale’. De asemenea, ei vor avea dreptul să-i aresteze pe cei suspectaţi de comiterea unor infracţiuni, să efectueze percheziţii domiciliare, fiind obligaţi doar să explice acelora vizaţi de aceste acţiuni motivul pentru care se recurge la ele. 

Garda Naţională va fi subordonată direct preşedintelui Rusiei, care va putea ordona intervenţia armată în caz de urgenţă, dezordine publică sau în situaţii ce pun în pericol siguranţa naţională. 

În fruntea acestei unităţi a fost numit generalul Victor Zolotov, care din anul 2014 este viceministru de interne şi anterior a condus serviciul de securitate al Kremlinului între anii 2000 şi 2013. 

Constituirea acestui nou corp, ale cărui efective ar putea ajunge, conform agenţiei Interfax, la circa 300.000 de membri, a fost criticată de opoziţia liberală, care susţine că este de fapt o unitate în serviciul preşedintelui Putin.

Cele mai citite

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...

Rusia intensifică bombardamentele asupra porturilor ucrainene

Exporturile maritime ale Ucrainei prin porturile de la Marea Neagră sunt aproape complet blocate, după intensificarea atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare.Potrivit agenției EFE, ofensiva...
Ultima oră
Pe aceeași temă