28.5 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialPuscarie in loc de amenda

Puscarie in loc de amenda

Inspectoratul General al Politiei Romanie (IGPR) a propus modificarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor, astfel incat cei ce folosesc ilegal armele neletale sa nu fie sanctionati doar contraventional, ci pedepsiti si cu inchisoarea. Solicitarea IGPR vine in urma numeroaselor incidente petrecute anul acesta, in care armele neletale (pistoale cu gaz, aer comprimat sau bile din cauciuc) au fost folosite ilegal, chiar daca detinatorii lor aveau permise valabile de portarma. Specialistii Directiei Arme, Explozivi si Substante Toxice au cerut transformarea sanctiunii contraventionale (de la 200 la 500 lei noi) in infractiune. Astfel, pedepsele, aplicate in functie de gravitatea faptei, ar putea ajunge pana la trei ani de inchisoare.
Potrivit IGPR, legea romana nu incrimineaza ca infractiune detinerea unor arme neletale, intrucat in aceste cazuri nu se opereaza procedura autorizarii, care confera titularului drept de detinere, ci este utillizata institutia notificarii, respectiv anuntarea autoritatilor privind intrarea in posesia unei arme neletale. Prevederile legislatiei din Romania in domeniul armelor si munitiilor sunt in concordanta cu normele Uniunii Europene, care nu contin restrictii in ceea ce priveste accesul persoanelor fizice la arme neletale. Detinatorii acestui tip de armament il pot folosi numai in caz de legitima aparare sau stare de necesitate.
In ultima vreme, mai multe persoane au ales sa-si regleze conturile cu ajutorul pistoalelor cu gaze. Ultimul caz s-a petrecut in Capitala, in urma cu doar trei zile. Constantin M., de 37 ani, a agresat un tanar cu care avusese o altercatie verbala.
Barbatul a amenintat victima cu un pistol cu gaze si proiectil de cauciuc, marca „Walter”, calibrul 10 x 22 t, dupa care a tras un foc in aer. Constantin M., care detinea pistolul legal, a fost sanctionat contraventional.

Cele mai citite

Nicușor Dan: A treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă în zona Sulina–Chilia

Președintele Nicușor Dan a anunțat că o a treia dronă intrată în spațiul aerian al României a fost doborâtă duminică dimineață de un avion...

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului: doi ucraineni, găsiți epuizați la peste 1.700 de metri altitudine

Cei doi se aflau într-o stare avansată de oboseală și aveau nevoie de ajutor medicalDoi cetățeni ucraineni care au intrat ilegal în România prin...

Kremlinul susține că războiul din Ucraina s-ar putea încheia „în câteva ore”, dacă sunt acceptate condițiile Moscovei

Moscova și-ar fi prezentat încă din urmă cu doi ani condițiile pentru oprirea operațiunilor militare, iar acestea ar fi rămas neschimbate și „clare”Rusia afirmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă