O stafie, intensa precum obsesia balenei albe pentru matrozul fanatic al altor timpuri, bantuie republica primaverii noastre. Acum, carmaciul din Levant indragind vanatoarea se numeste Traian Basescu, marea dezlantuita este Romania, echipajul infricosat de obsesiile capitanului imparat in lumea orbilor este intreaga clasa politica, iar himera adulmecata cu rangi si ragete este aniversarea republicii prin lupta la baioneta si sange acru-n calimari. Tara e-n-sarbatoarea febrila a reamenajarilor definitive. La exact 60 de ani (1947-2007) de la proclamarea abuziva a primei republici pe teritoriul Romaniei, ceea ce ni se intampla seamana cu o restauratie salbatica, dar fara revolutie, fara Constitutie. Parlamentul, presedintele, partidele politice, serviciile secrete si publice, mass-media, elitele intelectuale, familiile randuite si chiar amantele legitime au intrat in ebulitia unui nou inceput. E ca in 1990, spre vara, dar acum taberele nu mai sunt definite conspirational sau aspirational, ci exclusiv prin coalizarea pro- sau anti-Basescu. Fermentul acestei dezordini plenare este doar un presedinte. Persoanei respective i se datoreaza si regasirea tardiva si oarecum inutila a condamnarii comunismului si incheierea selectiva a conturilor cu Securitatea si amestecul in afacerile interne ale statului roman, ca ocupatie predominanta a singurului lider politic national ales prin vot universal.
Basescu este un vechi membru al seraiului comunisto-securist. A iesit insa din rand, a denuntat pactul fraternitatilor cleptocrato-oculte care conduc, selecteaza si aspira personalul si resursele Romaniei din 1989 incoace. Scopurile acestui personaj, asemanator doar unui Gorbaciov, in inconstienta cu care, incercand sa schimbe o stare de lucruri, isi submineaza propria pozitie si valorile care l-au facut posibil, sunt asadar nobile si binevenite. Exista insa in mijloacele pe care le foloseste o stridenta inabila in a-si face doar inamici in aparatul cu care, la fel ca si Gorbaciov, vrea sa schimbe statul. Daca Gorbaciov, un lider sovietic, a putut folosi discretionar instrumentele serviciilor secrete si complexul militaro-industrial, acum Basescu trebuie sa recurga la mijloacele de bord ale statului de drept: partide, grupuri de interese, mass-media. Or, toate acestea, cu exceptia opiniei publice, un factor cu care se face politica foarte greu, in ciuda omniprezentei sale, alcatuiesc tot ceea ce detesta mai mult acest Robin Hood ocupand functia serifului. Chiar daca scopurile sunt bune si mijloacele confuze, Basescu este primul lider roman dupa Nicolae Ceausescu care descopera virtutile republicii prezidentiale, in arhipelagul ocupat de pirati, al puterilor conflictuale si suzeranitatii fargmentate. Ineficient si nu atat de corupt pe cat pare la suprafata, pe cat de coruptibil este prin insasi natura sa. Acesta este sistemul care l-a detronat pe Cuza, pe care Carol I il ameninta cu demisia in fiecare dimineata, ignorat si dizolvat de Carol al II-lea, dispretuit de Antonescu, compactat dupa chipul si asemanarea lor de Gheorghiu-Dej si Ceausescu. Daca Traian Basescu, prin armele sale neconventionale, inca simpatizate de popor si intens detestate de clasa politica, reuseste sa schimbe paradigma dictaturii sistemului politic, de la Cuza la Ceausescu, in mijlocul unei Europe a contabililor controlori, dupa trei monarhii, dictaturi si republici semiesuate, meritul sau va fi istoric.
Daca singur, parasit de aliati, consilieri si chiar de propriii capitani, Basescu va determina trecerea la a patra republica, prin transarea scadenta: fie o republica prezidentiala, fie una parlamentara, atunci el va binemerita de la patrie chiar mai mult decat de la slujitorii acesteia.
Intervalul de timp in care-si mai permite aceste transformari se apropie insa de sfarsit. Nu peste mult timp, Europa va sanctiona reinstalarea proverbialei instabilitati si frivolitati politice in Romania, in care nici turcii, nici rusii, nici austriecii, nici germanii n-au avut incredere. Apoi, investitorii se vor speria si se vor retrage sau nu vor mai veni. In sfarsit, mult invocata opinie publica, potrivit unui incoruptibil reflex de supravietuire, va umple piata centrala cu acelasi entuziasm, in fond indiferent, ca la orice incoronare sau decapitare. De preferinta, regele sa fie acelasi.
