Romania nu a fost o tara crutata de arsita. Climatul temperat continental risca sa devina unul continental excesiv, dar nici acesta nu e un lucru de mirare. Numai ca prin distrugerea spatiilor verzi de-a lungul perioadei ceausiste orasele tarii au ajuns niste cazane incinse. Ne mandrim ca avem apartamente hiperutilate in Centrul Civic, care costa sute de mii de euro, dar nu intelegem ca mandria noastra e consecinta acestei tiranii a betonului criminal. Asa cum a fost tiranul care a distrus si a demolat, considerand ca nu doar memoria oamenilor e nociva, dar si vegetatia… apolitica.
De la luna la luna, creste numarul proprietarilor de limuzine. Nebunia de a avea cu orice chip masina ne devasteaza mintea. Dar soselele sunt din ce in ce mai stricate. Masinile duduie unele in spatele altora, intonand parca un imn al furiei prelungit intr-o sonata a poluarii. Gazele reziduale eliminate ritmic contribuie din plin la cresterea temperaturii. Metropola romaneasca este o simbioza de asfalt incins si deodorant agresiv. si poate toate ar fi suportabile sau impinse spre o limita a suportabilitatii daca nu am fi bombardati de un fel de – cum s-o numesc – publicitate a caniculei. Toate posturile de televiziune se intrec unul pe altul pentru a face din aceasta un subiect de ultima ora, o marfa supervandabila, tema fierbinte si la propriu si la figurat. Cat de mult ducem dorul unor informatii echilibrate, decente si corecte, scapate de aura isteroida! Cinci pensionari au lesinat pe strada, o femei insarcinata s-a prabusit in bratele unui gardian public, consumatorii de bautori alcoolice sunt cei mai mari iresponsabili, deshidratare, demineralizare, hipoglicemie, Romania se topeste…
Pe timpul comunismului, domina discrepanta dintre realitatea mizerabila oferita de cozile la alimente si propaganda desantata. Oamenii nu aveau ce manca, dar productiile la hectar se dublau de la an la an. De atunci am invatat ce este logocratia, ca universul cuvintelor este pur fictional si nu oglindeste realitatea propriu-zisa. Dictatorii ajung sa ne stapaneasca dupa ce, in prealabil, au pus control pe limbaj. O data ce dictaturile au fost abolite, iar mijloacele de expresie au cunoscut emanciparea mult asteptata, am cazut intr-un alt tip de exces. Flagelam un subiect pana ce acesta devine… suprarealist. Canicula e de departe vedeta acestor zile. Doar vedetele Rolling Stones ce au putut sa-i tina piept! Legea pensiilor aproape ca nu mai conteaza… Parca si accidentul chimic din Ucraina nu s-a bucurat de atata atentie… Ce sa mai spunem de stirea potrivit careia Jose Saramago a propus unificarea Spaniei cu Portugalia sub denumirea de Iberia!
Am vazut-o pe doamna prefect al Capitalei intr-o verva teribila, explicandu-ne cum trebuie utilate corturile de prim-ajutor. Postura de mama a lesinatilor de caldura o prinde de minune. In cazul unei tragedii mai mari, nu ar fi exclus s-o vedem impartindu-le paini si paturi celor sinistrati.
Civilizatia spectacolului, formula aceasta fericita, gasita cu ani in urma de ganditorul francez Guy Debord, continua sa ne caracterizeze. Tot, tot, tot e inghitit si digerat de monstrul acestor vremuri prin al carui aparat digestiv calatorim inconstienti si ne trezim intr-un tarziu eliminati sub forma unor produse comerciale. Canicula parjoleste si de pe urma ei traieste o intreaga industrie a divertismentului…
