12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPSD, șocat de jaful făcut de… PSD la Regia de Drumuri și...

PSD, șocat de jaful făcut de… PSD la Regia de Drumuri și Poduri Constanța

 

Regia Autonomă Județeană de Dru­muri și Poduri Constanța (RAJDP) este una dintre găurile negre ale jude­țului. Instituția are 120 de creditori, iar creanţele admise în tabelul preliminar însumează 71.916.249,09 lei, adică aproape 16 milioane de euro.  Pe listă se află chiar Consiliul Judeţean Constanţa, care are în subordine RAJDP, cu suma de 20.152.407,55 de lei, dar și bugetul de stat cu 21.100.089 lei. Pe lista celor care își vor banii înapoi se mai află Unicredit Leasing Corporation SA, Banca Transilvania, cu 5.310.504,16 lei,  Rompetrol Downstream SRL, dar și propriii salariaţi, care au de primit 770.990 de lei.

Practic, regia este falimentară. În cel mai bun an al său, adică în 2011, a avut un profit de 2.098.383 de lei, în condițiile în care a avut venituri de 159.575.239 de lei, mare parte alocații bugetare de la CJC. Cu un astfel de profit-record, RAJDP ar avea nevoie de 34 de ani pentru a acoperi datoriile pe care le are. Dacă ne raportăm însă la anul 2015, lucrurile se schimbă. Atunci, instituția a înregistrat o pierdere de 16.046.765 de lei, la venituri de 21.346.448 de lei. În aceste condiții, revenirea ”la zero” este, practic, imposibilă. De altfel, RAJDP Constanța a intrat în insolvență în decembrie 2015. Cererea a fost acceptată de Tribunalul Constanța, în ședința din 29 decembrie. Administrator special a fost numit Virgil Stan la începutul lui 2016, în urma unei hotărâri de Consiliu Județean. 

Noul președinte al Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, membru PSD, împreună cu cei doi vicepreședinți Claudiu Iorga Palaz, PMP, și Daniel Du­mitru Learciu, ALDE, au făcut, joi dimineață, o vizită neanunțată la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP). „Am identificat ­numeroase probleme și am început discuțiile cu administratorul judiciar și cel special pentru a remedia lucrurile. Obiectivul nostru este ­acela de a salva regia și de a o rentabiliza”, a declarat președintele C.J.C., Marius ­Horia Țuțuianu. La ­câteva ore după această ­vizită, a urmat o alta, tot surpriză. De data aceasta, tonul a fost mai dur. „Am rămas șocați de ce am gasit. Zeci de utilaje de­zafectate și obiecte numai ­bune de dus la muzeu”, a declarat președintele C.J.C., Marius Horia Țuțuianu.

La sediul central al RAJDP, dar și la Stația de Preparare ­Asfalt-Cuza Vodă s-a constatat că spațiile destinate reparării și întreținerii utilajelor erau folosite pe post de spații de depozitare a unor resturi de ajutoare, aflate într-o avansată stare de degradare.

Conducerea CJC a mai descoperit și câteva piese de mobilier destinate petrecerilor câmpenești. La secția din localitatea Cuza Vodă au fost găsite calești, hamuri, trăsuri, precum și costume de călărie. “Ne putem deschide un centru de echitație, fără niciun fel de probleme”, au punctat Țuțuianu și Palaz.  În urma controlului la Stația de Preparare Asfalt – Cuza Vodă s-a constatat nefuncționalitatea acesteia de opt zile, din cauza unei piese ce poate fi reparată în cel mult 48 de ore. “Este inadmisibil cum a fost condusă și gestionată această regie. RAJDP poate fi salvată, dar cu multă atenție”, au conchis cei doi.

Au tăcut ani întregi

Horia Ţuţuianu este fost consilier județean PSD, partid care a condus, prin mâna forte a lui Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJC, atât RAJDP, dar și cam tot ce mișca în județ. Țuțuianu era consilier județean PSD și în 2014, când șeful său, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată, sub acuzaţia abuz în serviciu, alături de directorul RAJDP Constanţa de atunci, Adrian Gâmbuţeanu, pentru aceleaşi acuzaţii, după ce niciunul dintre cei doi nu s-a supus controlului Curţii de Conturi. Mai exact, Nicușor Constantinescu ar fi scris cu mâna lui că nu este de acord cu acest control, iar Gâmbuțeanu s-a conformat. Cei doi au refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziţia Curţii de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în 2011, 2012 şi 2013.Nimeni din PSD, nici Horia Țuțu­ia­nu, nu s-a revoltat atunci. Conform DNA, nu a mai fost posibilă efectuarea consecu­tivă a trei controale pe care ­Curtea de Conturi le avea programate conform planului de activitate. În 2015, când au reușit să efectueze controlul ­legal, inspectorii au constatat un prejudiciu-record de 102.774.008,76 lei.  

PROBLEME

Plăți ilegale

Totodată, între 2009 şi 2012, a fost creat un folos necuvenit RAJDP Constanţa, constând în faptul că activitatea sa financiar-contabilă a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat Regia, din resursele publice, în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei. „Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care ­impuneau lămuriri prin efectuarea controlului şi care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA. Referitor la această împrejurare, sesizarea a fost înregistrată la data de 1 ­noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de ­Curtea de Conturi”, susţin ­procurorii DNA.

Țuțuianu era consilier județean PSD și în 2014, când șeful său, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată chiar pentru modul cum gestiona RAJDP.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă