18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPrunariu: Nu acuzăm pe nimeni de moartea nepoatei mele

Prunariu: Nu acuzăm pe nimeni de moartea nepoatei mele

Cosmonautul Dumitru Prunariu spune că nu a dorit ca moartea nepoatei sale să devină subiect de dezbateri interminabile la televiziuni, în condițiile în care familia nu acuză pe nimeni de producerea tragediei, și face un apel către mass media să permită membrilor familiei să o plângă pe micuță în liniște, potrivit Mediafax

Dumitru Prunariu, vorbind în numele familiei, a declarat că nu acuză pe nimeni de decesul nepoatei sale de 11 ani.

Citește și: Ce ne arată tragedia din familia lui Dumitru Prunariu

El a precizat că familia nu pregătește nicio acțiune în instanță și nu a cerut și nici nu va cere nicăieri vreo verificare privind activitatea medicilor care i-au consultat și tratat nepoata, referindu-se atât la personalul ambulanței private, cât și la cel de la Institutul Matei Balș.

“Nu am acuzat pe nimeni și nici nu o vom face. Nu dăm în judecată pe nimeni și nici nu cerem vreo anchetă la Ministerul Sănătății sau Colegiul Medicilor. Considerăm că medicii și-au făcut datoria. Nu dorim nici ca presa să caute vinovați pentru drama noastră și să asistăm la o judecată în direct”, a declarat Dumitru Prunariu.

Prunariu mai spune că mesajul postat pe Facebook a fost pur și simplu un mod de a-și împărtăși durerea cu cei apropiați, fără a dori ca aceasta să devină subiect de dezbateri interminabile la televiziuni.

“Suntem necăjiți de felul în care este reflectată în media drama prin care trece familia noastră și facem un apel către reprezentanții mass media să ne respecte intimitatea în aceste momente. Traversăm o perioadă foarte grea. Cuvintele sunt prea mici pentru a ne exprima suferința. De aceea, vă rugăm să ne permiteți să ne plângem copila în liniște și cu decență. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a mai spus Prunariu.

Nepoata cosmonautului Dumitru Prunariu, Arina, în vârstă de 11 ani, a murit de meningită, duminică, la scurt timp după ce a fost dusă, în stare gravă, la Institutul “Matei Balş” din Bucureşti.

“Nepotica noastră Arina s-a făcut îngeraș. O meningita fulminanta ne-a răpit-o în câteva ore”, a scris Dumitru Prunariu pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Dosar PENAL în cazul decesului nepoatei cosmonautului Dumitru Prunariu

În noaptea de sâmbătă spre duminică, fata s-a simţit foarte rău, iar părinţii au chemat o ambulanţă, fiind trimis un echipaj de la o salvare privată, care i-ar fi pus diagnosticul de faringo-amigdalită şi enterocolită şi i-ar fi dat tratament pentru aceste boli. Duminică dimineaţă, pentru că fata se simţea tot mai rău, părinţii au dus-o la Institutul “Matei Balş”, unde medicii i-au pus diagnosticul de infecţie meningococică severă, iar câteva ore mai târziu a decedat.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis un dosar de moarte suspectă în cazul nepoatei lui Dumitru Prunariu, în urma unei sesizări transmise de Spitalul Colentina, unde a fost dus trupul neînsuflețit al fetei.

“La Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost constituit, în urma sesizării formulate de către Spitalul Clinic Colentina, un dosar în care se efectuează cercetări în legătură cu decesul minorei P.A.C. (în vârstă de 11 ani), fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă. Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 9 august 2015, minora a fost internată în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Doctor Matei Balş, dată la care a survenit decesul acesteia. Cercetările continuă pentru elucidarea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză”, a arătat unitatea de parchet, într-un comunicat de presă.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă