Atunci cand se discuta despre situatia din Georgia, e surprinzator cat de putina lume, prin tarile in care mentalitatea generala este antirusa, gaseste necesar sa aminteasca unele adevaruri neplacute.
Mai intai, in privinta responsabilitatii declasarii conflictului, adevarul deranjant este ca ea cade pe umerii presedintelui georgian, Mihail Saakasvili. Asta nu justifica, desigur, cu nimic violenta nemasurata a raspunsului Rusiei si nici faptul ca Rusia a folosit aceasta ocazie pentru a se reinstala militar in Georgia. Dar nici nu se contribuie cu ceva la ameliorarea situatiei daca se uita faptul ca Saakasvili a ordonat bombardarea capitalei regiunii separatiste Osetia, Tinvali, alegand ca acest atac, neprecedat de anuntul inceperii ostilitatilor, sa aiba loc noaptea. Nu numai ca atacul nocturn, in care s-a tras cu rachete Grad asupra populatiei unui oras, nu putea sa nu faca victime civile, dar el a avut loc in noaptea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Pekin, probabil in speranta naiva ca in felul acesta lumea va fi mai putin atenta la ce se intampla in Caucaz.
Un subiect si mai neplacut pentru urechile celor care vad conflictul din Georgia ca fiind colorat in alb si negru este virulenta nationalismului georgian. Georgia este o tara multietnica, ale carei frontiere au fost desenate de Stalin (un georgian), care a inclus intre granitele ei Abhazia, o regiune de-a lungul litoralului Marii Negre ai carei locuitori nu au nimic in comun cu georgienii, care vorbesc alta limba si din care majoritatea sunt musulmani. Acelasi lucru se poate spune si despre oseti, popor de limba iraniana, a caror regiune a fost impartita administrativ, tot de catre Stalin, intre Rusia si Georgia.
Inca de la dezmembrarea URSS, in 1991, nationalismul georgian le-a negat drepturile si identitatea acestor mici popoare cu care se forma o federatie si a cautat sa impuna iluzia unei tari monoetnice si unitare.
Primul presedinte georgian, Zviad Gamsahurdia, daduse chiar o tenta ocultista si cvasimistica nationalismului georgian. Gamsahurdia si urmasii sai au pus la punct un adevarat protocronism georgian, al carui discurs este similar celui al protocronismului nostru din vremea lui Ceausescu: georgienii nu se aseamana cu alte popoare, ei sunt inzestrati cu o natura mesianica (Gamsahurdia a scris carti cu titluri precum "Misiunea Spirituala a Georgiei"), ei sunt cel mai vechi popor, vorbesc cea mai frumoasa limba etc. Gamsahurdia a fost rasturnat in 1992 de catre sevarnadze, sub care a urmat un deceniu de calme platitudini democratice fara nimic ocultist.
Fost ministru de Externe al URSS, sevarnadze cunostea pericolul ideologiilor nationale mesianice. Venirea la putere a tanarului presedinte proamerican Mihail Saakasvili a fost insa insotita de reinvierea discursului protocronist ultranationalist de care se tem osetii si abhazii.
Spunandu-li-se ca sunt doar tolerati pe pamant georgian, desi si unii, si altii traiesc acolo de milenii, osetilor si abhazilor nu li s-a lasat alta optiune decat aceea de a se refugia in bratele Rusiei… care a profitat pe loc de minunata ocazie.
