10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialProtestul profesorilor de la Ministerul Educaţiei a fost reluat

Protestul profesorilor de la Ministerul Educaţiei a fost reluat

Cadrele didactice au reluat, luni dimineaţă, protestele în faţa Ministerului Educaţiei, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop, spunând că s-a obţinut autorizaţie pentru protest până miercuri, potrivit Mediafax.

Liviu Pop a adăugat că s-au făcut toate demersurile pentru ca protestul să fie legal, el adăugând că autorizaţia obţinută este valabilă până miercuri.

Secretarul general al FSLI a lansat un apel către profesori şi către părinţi să iasă în stradă şi să protesteze având în vedere problemele din legea salarizării şi din legea educaţiei.

Protestul spontan al cadrelor didactice a fost declanşat joi seară, în urma întâlnirii liderilor federaţiilor din învăţământ. Câteva zeci de persoane au mers atunci în faţa Ministerului Educaţiei pentru a cere demisia ministrului danile Funeriu. Lor li s-au alăturat şi câţiva studenţi din UNSR, condus de Ionuţ Poenaru.

Protestul s-a reluat vineri dimineaţă, când oamenii s-au adunat iar în faţa Ministerului Educaţiei. Liderul filialei din Sectorul 1 a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Sorin Dragne, a făcut apel către toţi cei prezenţi la protest să revină luni, la ora 9.00, precizând că acţiunea este autorizată de Primăria Capitalei.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a întâlnit sâmbătă cu stundeţii din ANOSR.

Liderul Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Ionuţ Poenaru, s-a dus şi el la discuţii, deşi nu fusese invitat, el nefiind însă primit.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă