Canalizarea tuturor energiilor spre un subiect de nişă precum Roşia Montană (oricât de necesară şi meritorie ar fi aceasta) demonstrează o lipsă a conştiinţei strategice din partea mişcărilor de protest de amploare, din România ultimilor ani. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în Turcia, în vara aceasta, unde protestele împotriva distrugerii Parcului Gezi, din Istanbul, au căpătat, rapid, o încărcătură mult mai profundă.
Scurta „eră a raţiunii“ din prima jumătate a anului 2013, în care preşedintele Băsescu şi premierul Ponta au ajuns la un acord în privinţa numirii procurorilor în funcţiile cheie rămase vacante, pare să fi apus de mult.
Este greu de crezut că preşedintele Băsescu ar fi putut încheia un gentleman’s agreement (înţelegere verbală bazată pe încredere reciprocă) cu premierul, dacă ar fi bănuit că există riscul ca Ponta să-şi recreeze imaginea de şmecher şi să dispună înlăturarea celor mai performanţi dintre procurorii DNA, la nici şase luni distanţă. Decizia lui Băsescu de a încheia un pact politic, în loc să lase procesul de numire în funcţii să-şi urmeze cursul – decizie care s-a bucurat, la momentul respectiv, de sprijinul principalilor parteneri străini ai României –, i-a deziluzionat pe o parte dintre susţinătorii publici ai politicilor anticorupţie promovate de preşedinte. Iar acum, Băsescu se simte înşelat de un adversar mai abil, care nu se teme de o reacţie negativă violentă din partea comunităţii internaţionale. Ponta a avut grijă să încheie acordul pentru un nou împrumut cu instituţiile financiare internaţionale înainte de a da lovitura împotriva DNA şi e conştient că Germania, statul care urmăreşte cu cea mai mare atenţie evoluţia României, este preocupată de construirea unei noi coaliţii, cel puţin până la începutul anului următor.
În 6 octombrie, numărul considerabil de manifestanţi care au umplut străzile Bucureştiului, protestând împotriva încercărilor guvernului de a demara foarte repede proiectul minier de la Roşia Montană, a oferit şansa creării unei solidarităţi cu reformiştii atât de criticaţi din sistemul juridic. Însă protestatarii au refuzat să urmeze sfatul unuia dintre susţinătorii mişcării, sociologul Mircea Kivu, acela de a mărşălui prin faţa sediului DNA. În schimb, au ascultat discursul dur al lui Claudiu Crăciun, unul dintre principalii organizatori ai protestului, potrivit căruia „lupta pe tema justiţiei este doar o luptă convenabilă pentru ei, o continuare a isteriei din 2012“.
Citeşte continuarea în Revista 22
