0.6 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSpecialProtest și la Galați: „Vor să pună batista pe țambal cu dezbaterea,...

Protest și la Galați: „Vor să pună batista pe țambal cu dezbaterea, dar dacă vor continua, vom continua și noi să ieșim în stradă!”

Pe platoul din fața Prefecturii Galați s-au adunat începând cu ora 17.00 peste două sute de persoane, care îți exprimă nemulțumirea faţă de proiectele privind graţierea şi aminstia.

Protestatarii au pancarte pe care scrie „Legi pentru cetăţeni, nu pentru politicieni”, „Vrem respect pentru statul de drept” şi scandează „Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru hoţi!”, „Dragnea, nu modifica legea în favoarea ta!”, „România cere fără graţiere!”, „DNA, să vină să vă ia!” și „Dragnea, nu uita, ţara asta-i şi a mea!”.  

Unul dintre tinerii participanți la protest ne-a declarat că guvernul ar trebui să fie preocupat de rezolvarea situației din sănătate și de promisiunile făcute de PSD de în campanie, nu de grațiere și amnistie: „De spitale nu îi interesează? Nu vor să dea o ordonanță de urgență pentru spitale? Pentru închisori dau ordonanță, pentru că de asta le pasă lor, dar în spitale este numai jeg, mobilier vechi, totul ruginit…Nimic pentru noi, totul pentru ei. Au fost votați, să facă ce-au promis”.

Un alt protestar este de părere că și făcând abstracție că ordonanțele sunt cu dedicație, pentru a salva pe mulți politicieni de pedepsele la închisoare, eliberarea a câteva mii de deținuți nu va rezolva situația din penitenciare: „Să se facă legi pentru cetățean. A venit domnul Dragnea, hai să facem o lege a grațierii, că din cauza asta cetățeanul stă un pic rău, că pușcăriile sunt pline. Dacă sunt dați afară trei mii de deținuți, aveți impresia că va fi mai bine în închisori? Va fi varul nou pe pereți? Nu vor mai fi gândaci? Tot acolo vor fi! Se știe că legea nu e pentru trei mii de deținuți, este cu dedicație!”

„Eu nu îmi doresc ca guvernul să cadă. S-a votat, accept situația, să mergem mai departe, dar nu accept ca hoția să fie legalizată”, ne-a spus un alt protestatar..

Întrebați ce vor face dacă după dezbaterea de luni guvernul va continua să promoveze inițiativele referitoare la grațiere și amnistie, participanții la protest au spus că vor continua să iasă în stradă: „Bineînțeles că vom ieși în stradă. Asta a și declarat Dragnea: mergem mai departe. Vor să pună batista pe țambal cu dezbaterea, dar dacă vor continua vom continua și noi să ieșim în stradă”


Citește și: FOTO + VIDEO | PROTESTE în Capitală şi în alte 19 oraşe din ţară, precum şi în diaspora. Peste 18.000 de persoane în Piața Universității și la Cluj, iar protestarii scandează împotriva ordonanțelor Guvernului PSD care îi favorizează pe politicienii penali

Cele mai citite

Confruntări cu poliția la un marş al israelienilor de extremă dreaptă din Ierusalim

Confruntări cu poliţia au avut loc la începutul unui marş al israelienilor de extremă dreaptă joi seară la Ierusalim, potrivit martorilor, informează agenţia DPA,...

Un baron PSD deszăpezește drumurile din Tulcea până în 2025

Un fost deputat PSD, abonat la banii statului, dar în special la CJ Tulcea, va încasa peste 4 milioane de euro pentru deszăpezirea...

CM Handbal feminin: România a pierdut cu Germania 22-24, dar păstrează șanse matematice la calificare după ce Japonia a învins Danemarca cu 27-26

România a fost învinsă de Germania cu scorul de 24-22 (9-12), joi seara, la Herning (Danemarca), în Grupa a III-a principală a Campionatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă