22.1 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialProtest al puscariasilor de la Penitenciarul Baia Mare

Protest al puscariasilor de la Penitenciarul Baia Mare

Cateva sute de detinuti de la Penitenciarul din Baia Mare (judetul Maramures) au protestat, ieri dimineata, impotriva schimbarii prin ordin ministerial a comandantului inchisorii, Ioan Marincas.
Condamnatii si-au intrerupt programul obisnuit si, in celule, au facut zgomot cu ajutorul obiectelor de uz personal, scandand in acelasi timp numele fostului comandant, schimbat prin ordin al ministrului, pentru management defectuos. De asemenea, oamenii au scris numele fostului comandant pe cearceafuri pe care le-au arborat la geamuri.
In zona penitenciarului au fost mobilizate importante efective ale fortelor de ordine: jandarmi, pompieri si reprezentanti ai Detasamentului de Politie pentru Interventii Rapide (DPIR), care au demarat negocierile cu reprezentantii detinutilor, pentru incetarea protestului. Autoritatile au anuntat totusi ca nu se dorea o interventie in forta, ci solutionarea pe cale amiabila a crizei.
Potrivit unor surse din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, ordinul de schimbare a comandantului nu va fi revocat ca urmare a presiunilor detinutilor. Decizia de schimbare a sosit, ieri, de la minister.
Surse oficiale din cadrul Prefecturii au declarat ca protestul detinutilor s-a potolit abia dupa ce fostul director al institutiei, Ioan Marincas, a discutat cu acestia si i-a convins sa renunte la actiune. La conducerea Penitenciarului a fost numit interimar, pana la organizarea concursului pe post, Georgel Span, seful unuia dintre departamentele interne ale inchisorii. In inchisoarea din Baia Mare isi ispasesc pedepsele peste 700 de detinuti.
Acesta este cel de-al doilea protest al unor detinuti din Transilvania in ultimele luni. In urma cu cateva saptamani, alti cinci condamnati din Penitenciarul Arad au petrecut o noapte pe acoperisul institutiei, protestand impotriva pedepselor pe care le considerau prea mari fata de faptele pe care le-au comis.

Cele mai citite

Bursa de Valori București, cea mai performantă piață de capital din lume în 2026

Bursa de Valori București (BVB) a devenit cea mai performantă piață de capital din lume atât de la începutul acestui an, cât și în...

Cercetătorii lansează un avertisment: prea multe proteine s-ar putea să nu fie benefice

Un amplu studiu științific pune sub semnul întrebării ideea tot mai răspândită că un consum cât mai mare de proteine este benefic pentru toată...

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...
Ultima oră
Pe aceeași temă