15.1 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăSpecialProştii lui Ponta

Proştii lui Ponta

Nu ştiu ce vedeţi când vă uitaţi în oglindă, dar să ştiţi că Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Dan Şova şi mulţi dintre oamenii plătiţi de PSD pentru a se ocupa de propagandă au cu totul altă impresie despre dumneavoastră. Cu fiecare scuză, promisiune deşănţată sau minciună grosolană, pe care ei ne-o servesc zilnic, suntem consideraţi cei mai proşti oameni care au trăit în această ţară.

Nu ar trebui să surprindă pe nimeni că liderii PSD voiau să dea o lege care să-i scape de puşcărie pe baronii locali sau parlamentarii cu dosare penale. După atacul eşuat la justiţie din 10 decembrie 2013, „marţea neagră”, era evident că pesediştii nu vor renunţa aşa uşor la amnistie şi graţiere şi nici la modificarea unor legi penale care îi împiedică să fure liniştiţi. Discuţiile dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, interceptate de procurori, reprezintă o confirmare a informaţiilor care erau deja în spaţiul public.

Nu ar trebui să ne surprindă nici prejudiciile imense produse statului sau şpăgile cu multe zerouri, date sau promise, din dosarele retrocedărilor frauduloase şi Microsoft- EADS. De aici proveneau averile sfidătoare ale politicienilor sau oamenilor de afaceri implicaţi în aceste combinaţii ilegale, nu din „valoarea” şi „titlurile academice” cu care se lăudau la şpriţuri unii precum deputatul PSD Ioan Adam (urmărit penal în dosarul retrocedărilor).

Ar trebui să răsuflăm uşuraţi că DNA a reuşit să pună cap la cap dovezi zdrobitoare despre aceste furăciuni şi să le transforme în dosare penale.

 Ce ar trebui să ne surprindă şi să ne revolte, totodată, este modul jignitor prin care Victor Ponta, oamenii lui şi aparatul de propagandă încearcă să spele imaginea partidului şi să-l extragă pe candidatul stângii la prezidenţiale din orice scandal care i-ar putea afecta imaginea. Spre exemplu, Sebastian Ghiţă, patronul România TV, ne spune, printr-un comunicat de presă, că „Victor Ponta vrea să apere legea şi corectitudinea, iar Şova şi Hrebenciuc ar trebui să se suspende din partid. Justiţia trebuie să arate adevărul despre retrocedări şi despre Macovei şi despre regimul Băsescu”.

Pe lângă faptul că amestecarea Monicăi Macovei şi a lui Traian Băsescu în această poveste face parte din categoria manipulărilor ticăloase de genul „toţi sunt la fel”, Ghiţă omite să spună că discuţia de acum dintre Hrebenciuc şi Şova, despre legea graţierii şi amnistiei, nu ar fi existat dacă premierul nu ar fi avut rolul său important în marţea neagră şi în încercările ulterioare ale PSD de a bloca anchetele justiţiei. Amintiţi-vă doar de votul Parlamentului împotriva arestării deputatului Vlad Cozma, când şeful PSD a votat primul pentru a şti ce au de făcut şi ceilalţi parlamentari sau de traficul de influenţă făcut de baronul Duicu, exact din biroul lui Ponta.

Când vorbim de atacarea justiţiei, Victor Ponta este parte a problemei, chiar dacă ne-a spus săptămâna trecută că, în dosarul retrocedărilor ilegale, corpul său de control a făcut o sesizare la parchet încă din septembrie. Chiar de-ar fi aşa, sesizarea e tardivă, procurorii fiind deja de mult timp pe firul ilegalităţilor.

Dar cum încearcă acum Sebastian Ghiţă să spele imaginea candidatului PSD este chiar inocent, în comparaţie cu ceea ce a făcut televiziunea sa după dezvăluirile lui Traian Băsescu despre trecutul de agent acoperit al lui Victor Ponta. „Băsescu a avut două atacuri cerebrale”, „Băsescu, internat în secret la Spitalul Militar”, Băsescu, semnele bolii Parkinson” sunt doar trei dintre afirmaţiile făcute de România TV, vrând să sugereze, evident, că preşedintele este nebun de legat, motiv pentru care nu are nici un sens să luăm în serios afirmaţiile lui despre Ponta. Aceste „dezvăluiri” nu au fost şi probate, iar Băsescu a plecat bine-mersi a doua zi într-o vizită oficială, dar ce mai contează aceste detalii când ai impresia că toţi oamenii din această ţară sunt proşti ca noaptea?

DNA desfăşoară acum aceste anchete pentru că „vrea să demoleze PSD” ne spun alţi purtători de mesaj ai lui Victor Ponta, omiţând să admită că ultimele dosare grele îi afectează pe toţi: pesedişti, liberali, pedelişti şi chiar pe Elena Udrea, al cărei fost soţ este acum urmărit penal. „De ce vor să-i aresteze în campanie electorală pe Hrebenciuc şi Adam şi nu după alegeri?”, se întreabă alţi lefegii ai PSD. De ce nu? Adică, nu ar fi mai bine să vedem ce au făcut oamenii ăştia, despre care DNA zice că au furat, şi după aceea să vorbim despre implicaţiile politice? Poate românii vor să ştie ce au pierdut în ultimii ani, când ei mergeau la serviciu ca să-şi câştige pâinea, iar politicienii spuneau că lucrează în parlament şi guvern pentru binele ţării.

Ponta afirmă zilnic, iar propaganda de la Antena 3 şi de la România TV o repetă până la greaţă, că tot ce s-a întâmplat rău în această ţară s-a întâmplat din cauza lui Băsescu. Dacă auzim o ştire despre românii aflaţi sub pragul de sărăcie, atunci aceia sunt românii care trăiesc sub regimul Băsescu. Dacă aflăm, în schimb, că s-au mărit nişte pensii în România, beneficiarii sunt, desigur, conduşi de Guvernul Ponta.

Parcă niciodată PSD nu a coborât mai jos discursul public şi nu a creat o realitate paralelă atât de mizerabilă. Parcă niciodată, în ultimii 24 de ani, populaţia acestei ţări nu a fost tratată ca o masă schizofrenică de oameni, fără nici o altă valoare decât aceea a voturilor pe care le pot băga în urne. Este revoltător ce ni se întâmplă şi poate că la alegerile din noiembrie ar trebui să le dăm o lecţie. Măcar din demnitate, dacă nu avem simpatii politice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Politico: Uită de alegerile din SUA – audierile comisarilor UE sunt adevăratul eveniment global

La Washington este panică pentru că americanii vor fi lipiți de site-ul Parlamentului European, în loc să-și voteze președintele Surse declară pentru Politico faptul că...

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...

Politico: Uită de alegerile din SUA – audierile comisarilor UE sunt adevăratul eveniment global

La Washington este panică pentru că americanii vor fi lipiți de site-ul Parlamentului European, în loc să-și voteze președintele Surse declară pentru Politico faptul că...
Ultima oră
Pe aceeași temă