Pe la inceputul anilor '90, Teatrul Masca era un proiect in suferinta. Mihai Malaimare, autorul lui si directorul teatrului, lupta din rasputeri cu autoritatile pentru a primi un sediu. Manifestatiile de protest din toamna lui 1992, programate sa se desfasoare in fata Guvernului, au fost autorizate doar pe peluza din fata Muzeului Antipa. Ele au evoluat in spectacole in aer liber, iar de aici a inceput o lunga poveste. Acum, Teatrul Masca are sediu, pe Bd. Uverturii, in Militari, ba chiar si o a doua sala, in Bucurestii Noi, dar spectacolele in aer liber si in spatii neconventionale continua. Am stat de vorba despre trecutul si prezentul acestui teatru cu Mihai Malaimare, in foaierul salii din Bd. Uverturii.
Teatru de cartier si centru cultural
– Este Teatrul Masca un teatru de cartier? Daca da, atunci care e specificul unei asemenea institutii de spectacole, putin obisnuite in Romania?
– Intr-adevar, e un teatru de cartier si sunt mandru de aceasta titulatura. Asta presupune foarte multe obligatii, pentru ca alaturi de familie, scoala, biserica, teatrul trebuie sa faca educatie, dar in acelasi timp asta ne creeaza fericirea de a avea o plaja foarte larga de inventivitate.
– De unde stiti despre aceasta plaja?
– Dupa sondajul de opinie pe care l-am facut in cartier si in sectorul 6, doleanta culturala a locuitorilor este extrem de variata. Si atunci Teatrul Masca va functiona, practic, in regim de centru cultural, acordand evident discursului de interior al teatrului nostru un regim preferential, pentru ca, totusi, vrem sa ne identificam in peisajul teatral romanesc nu numai prin faptul ca am redescoperit si am impus in Romania teatrul de strada, ci si prin faptul ca teatrul nonverbal isi gaseste nu numai un nebun, alaturi de mine mai sunt cativa care cred in acest tip de discurs.
Spectacolele de protest din 1992 au modelat cumva stilul „Masca”
– Mi-am amintit, vazand spectacolul din metrou, de la statia Unirii 1, de spectacolele-protest din octombrie 1992. Ce ati mai facut de-atunci? Cum ati ajuns aici?
– Eu am spus si in cartea mea, „Maidane cu teatru”, daca trebuie sa multumesc cuiva pentru conditia de astazi a Teatrului Masca, apoi trebuie sa multumesc dusmanilor mei, acelora care au vrut cu tot dinadinsul sa distruga Teatrul Masca.
– O fi un caz fericit in care raul a fost spre bine.
– Mihai Berechet spunea „sa nu scoateti mitocanca din mine”. Astia au scos mitocanca din mine si iata am reusit. Problema e ca 15 ani de jucat in strada au construit un anume tip de notorietate, un anume tip de public si un anume tip de dragoste. Eu nu vreau sa renunt la asta. Voi pastra toate aceste trei cuceriri, in sensul ca in numarul de spectacole pe care le va juca anual Teatrul Masca, vreo 60% vor fi, in continuare, spectacole de strada. Restul va trebui sa le facem aici, vor fi spectacole pentru copii, spectacole de tip Masca, asa cum este „Intrusa”, cum este „Oglinda”, vor fi spectacole ale invitatilor, vine Teatrul Creanga sa joace aici, vor fi actiuni mari in aer liber, dedicate exclusiv familiei, locuitorilor cartierului Militari; Festivalul Masca editia a doua este un festival de strada si va cuprinde cateva cvartale de data asta, „Masti europene la Masca” este o intalnire a publicului romanesc avizat si neavizat cu teatrul alternativ din Europa, anul trecut a venit Szajna si teatrul polonez.
Vizitatori mari si mici, celebritati si studenti la „Masca”
– Anul acesta cine va mai veni?
– Anul acesta vor veni Django Edwards si teatrul olandez. Sunt cateva actiuni dedicate in exclusivitate tinerilor, pentru ca un teatru atat de tanar nu poate sa fie decat al lor. In februarie avem prima mare actiune in aer liber, se numeste „De la Valentine's Day la Dragobete” si vom avea 10 zile de manifestari, spectacole, dedicate absolut tinerilor. Am si dat sala studentilor, pentru festivalul lor, in perioada respectiva vor fi cateva concerte rock, cateva concerte folk, vor fi cateva spectacole ale Teatrului Masca si ale altor invitati, incerc sa lansez niste trupe tinere de prin sector. Si mai am un proiect pe care nu pot sa ti-l dezvalui nici daca ma bati, dar va fi ceva care va transforma acest colt de cartier in principalul loc de intalnire al celor care se iubesc din Bucuresti. Incepand din februarie, aici vor veni cei care se vor casatori; ceea ce le voi propune eu, un legamant cu bunul simt, cultura, iubirea, nu vor putea refuza.
– Ai vorbit de marele regizor polonez Joszef Szajna. Cum ai ajuns sa-l inviti, cum de a venit?
– Sunt onorat de prietenia lui, ne-am vazut in 1992, la Cairo, luasem marele premiu atunci, el era presedintele juriului, l-am intalnit dupa 10 ani, m-a recunoscut si a venit aici si a facut un regal, spectacolul montat de el a fost un succes extraordinar, iar el este un tip fabulos. Noi vom scoate o carte despre Szajna, asa cum vom scoate anul viitor o carte despre cei din Olanda.
Alt proiect: un banlieu cultural la Bucuresti
– Teatrul tau are si o sala in Bucurestii Noi. Ce se intampla, acum ca aveti un sediu, cu aceasta sala?
– Vreau sa o renovez si sa fac din ea o sala vie, o sala care sa munceasca, vor intra studentii si vor juca acolo. Am un proiect pe care incerc sa-l relansez si prin voi: propun Primariei Capitalei sa realizeze un banlieu cultural in Bucuresti, aidoma celui de la Paris. El functioneaza in doua directii: este absorbant de cultura profunda si este zid, bariera, pentru elementele de subcultura. Sa ne imaginam ca sunt sase sectoare, sunt sase sali posibile, plus cele doua ale Teatrului Masca; opt sali compun un minister al culturii, in miniatura, dar care poate produce evenimente culturale fabuloase. De altminteri, ambasadorul Frantei a promis sprijinul si probabil ca vom avea cativa invitati din Franta si din Olanda, care ne vor tine la curent cu ideea de banlieu cultural.
Din pacate, spatiul ne sileste sa ne oprim aici; vom reveni in viitor, pentru ca proiectele lui Mihai Malaimare nu s-au terminat in aceste cateva randuri de ziar.
