16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialProfesorul de la "Jean Monnet", eliberat pentru că nu sunt probe care...

Profesorul de la “Jean Monnet”, eliberat pentru că nu sunt probe care să arate pericolul public

Profesorul de la Liceul “Jean Monnet” a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu eleva din clasa a XI-a, în mai multe rânduri, dar procurorii nu au arătat probele certe din care să rezulte că lăsarea lui în libertate ar fi un pericol pentru ordinea publică, potrivit deciziei instanţei, scrie Mediafax.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, sâmbătă, că profesorul Dan-Octavian Vişan poate fi cercetat în libertate, acestuia fiindu-i impusă însă interdicţia de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.

Profesorul de sport a recunoscut, în timpul audierilor, că a întreţinut relaţii sexuale cu eleva de la Liceul “Jean Monnet”, în mai multe rânduri, declaraţii ce se coroborează cu plângerea acesteia şi cu declaraţiile făcute de patru martori, “mijloace de probă ce pot conduce la concluzia rezonabilă că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1.

Instanţa notează însă că, deşi procurorii au propus arestarea preventivă a lui Dan-Octavian Vişan pe motiv că pedeapsa închisorii pentru o astfel de faptă esste mai mare de patru ani iar în cauză există date certe că lăsarea în libertate a acestuia ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, totuşi, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată este îndeplinită doar una dintre condiţiile pentru arestarea lui preventivă, respectiv cea referitoare la cunatumul pedepsei.

“Nu se poate susţine însă că ar fi întrunită şi cea de-a doua condiţie cumulativ prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. de vreme ce, în speţă, în referat nu sunt arătate probele certe care ar indica împrejurarea că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-a crea un pericol concret pentru ordinea publică”, se mai arată în motivare.

Totodată, instanţa notează că pericolul concret pentru ordinea publică se stabileşte fie pe baza probelor care atestă modalitatea de săvârşire a faptei şi gradul său de pericol social ridicat, fie pe baza circumstanţelor personale ale inculpatului care trebuie să releve un pericol social pentru ordinea publică.

“Cu privire la împrejurările în care a fost comisă fapta, este adevărat că s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, infracţiune cu un grad de pericol social abstract ridicat reflectat inclusiv în limitele de pedeapsă prevăzute de către legiuitor”, a mai arătat instanţa în motivare.

Decizia a fost contestată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 la Tribunalul Bucureşti.

Eleva de la Liceul “Jean Monnet” s-a prezentat, în 3 noiembrie, la Secţia 1 Poliţie însoţită de părinţi şi a depus plângere împotriva profesorului de 26 de ani, acuzându-l că a violat-o, în timpul unei excursii la Predeal.

Dan-Octavian Vişan a fost audiat şi reţinut vineri, iar sâmbătă a fost eliberat din arest, în urma deciziei Judecătoriei Sectorului 1.

Profesorul de sport era suplinitor, fiind venit de la altă şcoală la Liceul “Jean Monnet” de un an. El şi-a recunoscut fapta în faţa conducerii unităţii de învăţământ, context în care a şi demisionat, declarau, vineri, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.

Avocatul acestuia a susţinut că între profesor şi eleva care îl acuză de viol a existat doar o relaţie profesională şi că aceştia “nu au fost iubiţi”. În plus, avocatul a arătat că profesorul nu a cunoscut că eleva este minoră, “aceasta venind dintr-un sistem de învăţământ diferit, din Belgia”.

O echipă a Liceului “Jean Monnet” verifică de luni modul în care a fost organizată excursia, dar şi comportamentul elevilor şi profesorilor, putând fi sancţionaţi atât şcolarii, cât şi cadrele didactice.

“Un prim pas în cazul Jean Monnet vizează analiza modului în care a fost organizată excursia. Analiza va fi organizată de către o comisie internă desemnată de conducerea şcolii. După aceea comisia va analiza dacă a fost încălcat regulamentul şcolar”, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu.

El a precizat că respectiva comisie va analiza comportamentul elevilor care au mers în excursie inclusiv al adolescentei care a reclamat comportamentul profesorului de sport. Pe de altă parte, o altă analiză va viza conduita profesorilor care au participat la excursie.

“În cazul în care ancheta va dovedi că a fost încălcat regulamentul şcolar, iar conduita elevilor nu corespunde acestuia, liceenii pot fi sancţionaţi. Sigur că din această categorie face parte şi eleva a cărei familie a reclamat atitudinea profesorului de sport. În cazul în care se va dovedi că ea nu a avut un comportament care să se încadreze în regulamentul şcolar atunci ar putea fi sancţionată”, a mai spus inspectorul general şcolar.

Cele mai citite

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale...

Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă