Cadrele didactice au primit tichete cadou din partea administraţiilor locale, însă inspectorii Curţii de Conturi spun că aceste premii sunt ilegale şi trebuie returnate. Curtea de Conturi îi obligă pe dascălii din Mureş care au primit tichete cadou de la administraţiile locale să returneze contravaloarea acestora. Până acum au fost înştiinţaţi asupra acestei situaţii dascălii din comunele mureşene Valea Largă, Lunca Bradului şi Şăulia, însă liderul sindicatului „Spiru Haret” de la Târgu-Mureş, Ioan Săcărea, a declarat ieri că se aşteaptă ca şi dascălii de la Târgu-Mureş să primească aceeaşi veste la finalul controlului pe care Curtea de Conturi îl desfăşoară la Primăria Târgu-Mureş. „În Târgu-Mureş profesorii au primit trei tichete a câte 150 de lei fiecare, deci ar trebui să restituim 450 de lei”, spune Ioan Săcărea, potrivit căruia sunt şcoli unde dascălii au de înapoiat şi câte 1.000 de lei de persoană, în condiţiile în care inspectorii Curţii de Conturi le impută tichetele cadou primite în anii 2008 şi 2009, iar unele consilii locale au acordat numărul maxim de tichete de masă prevăzut de lege.