22.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialProcurorul Lele se intoarce

Procurorul Lele se intoarce

Dupa sase ani, Alexandru Lele revine in functia de procuror la Bihor. CSM a avizat repunerea in drepturi a magistratului care si-a permis sa deranjeze afacerile cu petrol ale familiei Tarau.


Sectia pentru procurori a
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotarat ieri repunerea in drepturi a procurorului Alexandru Lele si revenirea pe functia de pe care a fost suspendat in urma cu sase ani. Procurorul va primi salariile restante pentru toata perioada cat a fost suspendat. Solicitarea de reincadrare a lui Alexandru Lele a fost formulata de procurorul general Laura Kovesi. Magistratul bihorean a fost suspendat din functie prin ordinul ministrului Rodica Stanoiu pe data de 2 aprilie 2002, dupa ce fostul premier Adrian Nastase a declarat ca "nu crede in arestarile de vineri seara". Declaratia lui Nastase a venit dupa ce procurorul Lele il arestase pe Adrian Tarau, fiul unui influent sponsor al PSD. In 2002 procurorii au inceput urmarirea penala fata de Lele, acuzatiile fiind de favorizarea infractorului, arestare nelegala, cercetare abuziva si sustragere de inscrisuri. In noiembrie anul trecut, Parchetul General a constatat ca Alexandru Lele este nevinovat. Povestea acestei suspendari pare desprinsa dintr-un film suprarealist. In 2002, Aurel Tarau era un sustinator de nadejde al PSD, in timp ce fiul sau, Adrian, era campion incontestabil al operatiunilor ilegale cu carburanti din Bihor. Pe fir a intrat procurorul Alexandru Lele, care-l aresteaza pe Adrian la 20 aprilie 2001, sub acuzatia de complicitate la contrabanda. Dupa 48 de ore, Tarau a fost eliberat in urma interventiei fostului prim-ministru Nastase. Lele declara imediat dupa eliberarea contrabandistului: "In acte se vede imixtiunea primului ministru" (Adrian Nastase – n. red.). La scurt timp, fiul prefectului a parasit tara si s-a stabilit in SUA.
Pentru ca si-a permis sa deranjeze afacerile clanului Tarau, procurorul Lele a fost suspendat din magistratura. Parchetul General l-a trimis pe Cristian Panait sa-l ancheteze pe Lele si, in urma cercetarilor, a cerut scoaterea acestuia de sub urmarirea penala. Propunerea a fost respinsa de seful ierarhic. Dupa cateva zile, Panait s-a aruncat pe fereastra. seful lui Panait era Ilie Piciorus.

Cele mai citite

Rusia amenință cu represalii, după expulzarea unui diplomat de la Ambasada din București

Oficialul rus a respins acuzațiile formulate de partea română, susținând că acestea sunt lipsite de temei și calificând măsura drept un gest neprietenosFederația Rusă...

Zelenski: Ucraina se apropie tot mai mult de NATO. Vizită la baza navală britanică din Portsmouth

După încetarea conflictului, aceste nave vor avea un rol esențial în operațiunile de deminare a apelor teritoriale ucrainene, afectate de războiPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski,...

Pompierii români rămân în prima linie a luptei cu incendiile din Franţa. Misiunea de sprijin, prelungită cu două săptămâni

Sute de pompieri din mai multe state au fost poziţionaţi în zone cu risc ridicat din sudul Europei, iar flota de intervenţie aeriană include...
Ultima oră
Pe aceeași temă