14.7 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăSpecialProcurorii au declanșat o anchetă asupra studiului prin care Ministerul Mediului cerea...

Procurorii au declanșat o anchetă asupra studiului prin care Ministerul Mediului cerea împușcarea a peste 1600 de animale sălbatice

Procurorii de la Brașov au început o anchetă in rem asupra proiectului legislativ elaborat de Ministerul Mediului, prin care această instituție urma să aprobe, prin derogare, împușcarea a peste 1600 de animale sălbatice, informează joi Digi 24.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov vor să afle dacă au existat conflicte de interese în cazul persoanelor care au participat la elaborarea proiectului de Ordin al ministrului Mediului. În colectivul de elaborare a actului normativ s-au aflat specialiști de la Universitatea din Brașov, dar și persoane care au funcții de conducere în cadrul asociațiilor de vânătoare.


Citește și: Cum justifică Ministerul Mediului intenția de a împușca peste 1.600 de animale protejate: Urșii ar putea să se omoare între ei. Un fost consilier al ministrului susține proiectul

Csibi Magor, președintele organizației WWF România, a declarat, pentru România Liberă, că printre metodele indicate că urmează a fi folosite la aplicarea viitorului Ordin de ministru se va afla și „vânătoarea la nadă”, despre care președintele Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi a declarat că servește la obținerea de trofee cinegetice. „Ce caută o metodă de obținere a trofeelor vânătorești să fie menționată într-un ordin al ministrului Mediului?”, se întreabă Csibi Magor.


Proiectul normativ urma să aprobe, prin derogare, numărul de animale sălbatice – urși, lupi, râși și pisici sălbatice – care pot fi „recoltate” (împușcate).

Primul protest la adresa acestui proiect al Ministerului Mediului a fost inițiat de organizația WWF, iar România Liberă a prezentat pe larg detalii ale acestui scandal.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

În Sectorul 6, numărul de locuințe noi s-a înmulțit de șase ori în trei ani. Capitalei îi lipsește însă infrastructura esențială

Sectorul 6 al Capitalei a înregistrat cea mai rapidă dezvoltare imobiliară din București în intervalul 2020-2023, cu o creștere de peste șase ori a...

Deficitul bugetar ajunge la 4% din PIB, iar Guvernul se îndepărtează de responsabilități, atrag atenția experții

Deficitul bugetar al României a ajuns la 4% din PIB în primele șapte-opt luni din 2024, iar prognozele indică o posibilă creștere până la...

70 de păsări din specii protejate, eliberate de polițiști. Erau ținute în captivitate și oferite spre vânzare

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii de la Secția 18 și reprezentanți...
Ultima oră
Pe aceeași temă