27.3 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialPrimele de stabilitate, ilegale

Primele de stabilitate, ilegale

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Târgu-Mureş reţine bani din salariile medicilor ca să recupereze primele care ar fi fost acordate ilegal. Angajaţii Institutului de Urgenţă de Boli Cradiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş trebuie să restituie primele de stabilitate primite la sfârşitul anului trecut. Managerul interimar al IUBCvT Târgu-Mureş, dr. Emil Făgărăşan, a emis deja ordinul de recuperare a banilor după ce Ministerul Sănătăţii a transmis o adresă prin care arată că banii s-ar fi acordat ilegal. „Reţinerea acestor sume se va face în trei tranşe lunare, respectiv în lunile circumscrise perioadei mai-iulie 2010″, se arată în dispoziţia dată de Emil Făgărăşan. El a declarat că a luat decizia eşalonării plăţilor pentru ca angajaţii institutului să nu resimtă prea tare în bugete pierderea acestor sume. Potrivit unor surse din IUBCvT Târgu-Mureş, sumele care trebuie restituite sunt cuprinse între 400 şi 500 de lei. Sindicaliştii din ­IUBCvT Târgu-Mureş contestă însă măsura şi au anunţat că vor cere în instanţă anularea ei.

Cele mai citite

Hidroelectrica își apără strategia de investiții: Retehnologizarea și finalizarea hidrocentralelor sunt obiective complementare

Potrivit Hidroelectrica, principalul segment al programului investițional îl reprezintă modernizarea infrastructurii deja existenteHidroelectrica susține că își bazează planurile de investiții pe analize tehnice, economice,...

Merz promite un nou început, după un an dificil: Trebuie să facem lucrurile mai bine

Liderul conservator a declarat că își propune să imprime „un nou impuls” administrației, într-un moment sensibil, înaintea unor alegeri regionale importante în Berlin și...

Mircea Abrudean convoacă o nouă sesiune extraordinară a Senatului pentru Strategia Națională privind Biodiversitatea

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat o nouă sesiune extraordinară a Senatului în perioada 4-6 august, pe ordinea de zi urmând să se afle...
Ultima oră
Pe aceeași temă