27.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialPrimarul Galaţiului ar demisiona şi nu prea

Primarul Galaţiului ar demisiona şi nu prea

Dumitru Nicolae a declarat ieri că ar demisiona din funcţie, dacă gestul lui l-ar ajuta pe viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco să candideze la primărie din partea USL.

 

Zvonurile privind demisia lui Nicolae, în urma căreia să fie organizate alegeri anticipate, au apărut imediat după ce consilierul local PNL Marius Stan, director general al clubului Oţelul Galaţi, a fost stabilit drept candidat al Uniunii Social Liberale pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi, candidatură pentru care a concurat şi Ciumacenco. Nicolae a explicat, în conferinţa de presă, că îl susţine în continuare pe Ciumacenco şi speră ca decizia privind nominalizarea lui Marius Stan să nu fie definitivă. „Dacă demisia mea îl ajută pe Ciumacenco, sigur o voi face.

Dar nu îl ajută. Am analizat împreună şi nu îl ajută. N-am decizie de luat. Eu îl sprijin pe Ciumacenco, dar dacă ai noştri au hotărât pe altcineva, trebuie să vedem cât de definitivă e hotărârea. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar Marius Stan nu a avut mai mult în sondajele de opinie decât Ciumacenco. Deocamdată nu este actuală intenţia de a demisiona. Ciumacenco îşi va urma cursul lui normal. Îşi vede de treabă ca viceprimar, după aia nu mai ştiu pentru că eu îmi termin mandatul”, a spus Nicolae. Pe de altă parte, Ciumacenco a declarat în urmă cu o zi, tot într-o conferinţă de presă, că Dumitru Nicolae nu va demisiona. „Dumitru Nicolae nu va demisiona, are obligaţia lui de a-şi duce mandatul până la capăt. Este exclusă demisia”, a spus Ciumacenco.

Nicuşor Ciumacenco a refuzat şi oferta lui Marius Stan, care s-a declarat convins, după nominalizarea lui la Primăria Galaţi, că vor putea colabora în continuare. „Pe Nicuşor Ciumacenco îl văd mai departe un viceprimar de ispravă”, a spus acesta.  

 

În replică, viceprimarul PSD a susţinut că îşi va duce până la capăt mandatul, dar numai atât cât durează cel al lui Nicolae.

Cele mai citite

Spania răspunde Italiei cu controale la frontieră pe fondul crizei migrației

Măsura se aplică atât cetățenilor italieni, cât și altor pasageri care sosesc din Italia cu avionul sau cu vaporul, în contextul presiunii migratoriiSpania introduce,...

Piața muncii străinilor intră într-un nou blocaj. Primele angajări ar putea fi posibile abia în octombrie

Patronatul estimează că numai acreditarea agențiilor și autorizarea angajatorilor ar putea dura aproximativ o lună, urmată de o altă etapă pentru înregistrarea angajatorilorIntrarea în...

Seceta lovește rezervele de apă: 133 de localități au restricții la alimentarea din rețelele publice

Un număr de 133 de localități din 14 județe au introdus restricții în furnizarea apei prin sistemele centralizate, pe fondul scăderii resurselor disponibile. Alte...
Ultima oră
Pe aceeași temă