19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul din Slobozia, trimis în judecată pentru fals și instigare la fals

Primarul din Slobozia, trimis în judecată pentru fals și instigare la fals

Primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, a fost trimis în judecată pentru fals și instigare la fals. El este acuzat că a eliberat o autorizaţie de construcţie pentru o benzinărie, fără să existe toate avizele favorabile necesare, informează Mediafax.

În același dosar au fost trimiși în judecată, pentru fals intelectual, secretara Primăriei Slobozia, Agripina Gabriela Costea, șeful Serviciului Urbanism din instituție, George Corneliu Marian, și arhitectul șef al orașului, Aurelia Anica Esterka.

Citeşte şi: Primarul din Slobozia, urmărit penal pentru o autorizație ilegală

Anchetatorii susţin că, în luna aprilie 2013, primarul și cei trei angajați ai Primăriei Slobozia au atestat în mod necorespunzător adevărului existența tuturor acordurilor și avizelor necesare emiterii unei autorizații de construcție necesare pentru ridicarea unei benzinării în oraș.

Anchetatorii susțin că cei trei angajați ai primăriei au întocmit documente false, fiind instigați de către primarul Alexandru Stoica.

Alexandru Stoica a fost ales primar al municipiului Slobozia în 2012, din partea PSD, fiind și unul din liderii organizației PSD Ialomița.

Edilul din Slobozia mai este implicat într-o anchetă, în cadrul căreia procurorii au făcut mai multe percheziţii în 2014, inclusiv la primăria municipiului.

Anchetatorii suspectează că s-au folosit ştampilele Primăriei Slobozia pentru înmatricularea mai multor autoturisme de lux.

Primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, este suspectat că ar fi falsificat certificatele fiscale pentru trei maşini de lux, folosind ştampila primăriei, astfel încât din acte să reiasă că impozitele datorate statului au fost achitate, potrivit unor surse din Poliţie.

Primarul Alexandru Stoica ar fi ştampilat documentele care certificau plata impozitului anual datorat statului, calculat în funcţie de capacitatea cilindrică a fiecărui autoturism, pentru un Mercedes S Class, un BMV seria 5 şi un Audi A8, maşini care ulterior au fost vândute unor cumpărători de bună-credinţă, au declarat sursele citate pentru Mediafax.

Anchetatorii precizau că gruparea, din care ar fi făcut parte şi primarul Alexandru Stoica, era condusă de liderul interlop Viorel Daniel Duţu, cunoscut în Ialomiţa pentru infracţiuni cu violenţă, şantaj şi cămătărie.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă