5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimarul din Rădăuți, ridicat de DNA

Primarul din Rădăuți, ridicat de DNA

Primarul din Rădăuți, Aurel Olărean (PDL), a fost ridicat, joi, de către procurorii DNA, pentru a fi audiat într-un dosar de șantaj, informează Mediafax.

Surse judiciare au declarat că primarul din Rădăuți l-ar fi șantajat pe consilierul local pentru ca acesta să voteze o hotărâre în interesul edilului.

Aurel Olărean, aflat la al doilea mandat de primar, are 54 de ani. El este vicepreședinte al organizației județene Suceava a PDL.

În ianuarie 2014, Aurel Olărean a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Suceava, pentru abuz în serviciu pe motiv că a refuzat să constate încetarea mandatului unui consilier local şi să vacanteze postul.

Potrivit procurorilor, din luna iulie 2012 primarul nu şi-a îndeplinit, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu prevăzute în Statutul aleşilor locali şi nu a propus Consiliului Local Rădăuţi să constate încetarea de drept a mandatului de consilier a lui Nistor Tătar, membru PSD, care a fost ales şi consilier judeţean şi care a optat pentru funcţia de consilier judeţean.

Parchetul Curţii de Apel Suceava arăta că primarul nu a propus Consiliului Local Rădăuţi să constate încetarea de drept a mandatului de consilier local, nu a semnat referatul constatator întocmit de secretarul municipiului Rădăuţi şi nu a iniţiat un proiect de hotărâre prin care să se ia act de situaţia apărută şi să se declare vacant locul consilierului care şi-a dat demisia, deşi avea obligaţia să-l includă pe ordinea de zi supusă dezbaterilor pentru prima şedinţă ordinară.

Astfel, prin neîndeplinirea acestor atribuţii, primarul ”a cauzat o vătămare intereselor legale ale supleantului de pe lista USL de a îndeplini o funcţie de autoritate publică şi de a-şi exercita mandatul încredinţat în urma votului liber exprimat de către membrii colectivităţii locale, în faţa cărora este responsabil”.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Rădăuţi.

În februarie 2013, Prefectura Suceava a făcut plângere penală împotriva primarului Aurel Olărean pentru că refuza vacantarea a trei locuri de consilier local, după ce aceştia demisionaseră din Consiliul Local Rădăuţi.

De asemenea, Aurel Olărean este verificat de ANI pentru că s-ar afla în conflict de interese sau în incompatibilitate. Potrivit unei informări din iulie a Prefecturii Suceava, instituţia a fost sesizată şi la rândul său a sesizat ANI că primarul Aurel Olărean nu şi-a menţionat în declaraţia de interese două firme şi, totodată, "a derulat activităţi de furnizare produse între firma acestuia către spital, unitate care se află în subordinea Consiliului Local".

În 2008, pe când era deputat PDL, Aurel Olărean a fost cercetat pentru ameninţare şi distrugere, el fiind acuzat că a ameninţat un bărbat, Romeo Galan, şi i-a avariat autoturismul. Poliţia Suceava a deschis atunci o anchetă, cazul fiind preluat de Parchetului instanţei supreme, având în vedere calitatea de deputat a lui Olărean.

În mai 2007, Aurel Olărean a fost implicat într-un scandal electoral, alături de echipa sa de campania, în oraşul sucevean Milişăuţi.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, primarul PSD de atunci din Milişăuţi, Mircea Laurus, a reclamat Poliţiei că la locuinţa sa au venit, cu două microbuze şi un autoturism, 15-20 de persoane îmbrăcate în portocaliu care făceau campanie în favoarea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, iar consilierul deputatului PD Aurel Olărean a intrat în curtea sa, unde l-a ameninţat şi l-a insultat. Totodată, consilierul local PSD Dumitru Bodnariuc reclama atunci Poliţiei că a fost ameninţat de către Aurel Olărean că îi va face dosar penal şi că îl va trimite la puşcărie.

Și în vara anului 2005 Olărean a fost implicat într-un scandal, fiind acuzat de trei poliţişti din Rădăuţi că autoturismul cu care se aflau în misiune a fost blocat în trafic de jeep-ul deputatului. Poliţiştii au reclamat că parlamentarul i-a somat să coboare din autoturism, să stea cu mâinile ridicate la un gard şi să dea explicaţii în legătură cu modul în care au traversat o cale ferată. Olărean i-a verificat pe poliţişti cu fiola pentru a stabili dacă aceştia au consumat alcool şi a mers la sediul Poliţiei din Rădăuţi pentru a se asigura că aceştia fuseseră trimişi în misiune.

Cele mai citite

Donald Trump amenință teroriștii palestinieni: „preţul de plătit va fi teribil”

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că "preţul de plătit va fi teribil" pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii...

Nouă sportivi români, nominalizați în ancheta pentru cei mai buni sportivi din Balcani în 2024!

David Popovici și alți 8 români, nominalizați în ancheta pentru cei mai buni sportivi din Balcani în 2024 Nouă sportivi români, toți medaliați la Jocurile...

Elisabeta Lipă, după moartea lui Helmut Duckadam: „Va juca fotbal de acum înainte lângă Dumnezeu”

Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, a adus un emoționant omagiu marți, la Arena Națională, în memoria legendarului portar Helmut Duckadam. Vizibil afectată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă