Primarul PD al comunei Pojejena (judetul Caras-Severin), Omer Radovancovici, a fost arestat, ieri, pe o perioada de 29 de zile, fiind acuzat ca facea parte din reteaua de crima organizata care se ocupa de contrabanda cu tigari pe Dunare. Aceasta cauza a ajuns deja pe masa magistratilor, in dosar fiind retinuti, printre altii, si seful Politiei de Frontiera din judet, precum si doi ofiteri care faceau parte din aceeasi structura. Numarul inculpatilor a ajuns la 13, odata cu arestarea edilului.
Tribunalul Caras Severin a admis, astfel, cererea Parchetului de arestare preventiva pe o perioada de 29 de zile pe numele lui Omer Radovancovici. El a fost retinut, miercuri, la Vama aradeana Turnu pe cand dorea sa iasa din tara impreuna cu sotia, tara de destinatie fiind Germania, desi pe numele sau exista o interdictie de a parasi tara.
Sotia edilului, prezenta la Tribunal, a declarat, insa, ca nimeni nu stia de aceasta interdictie, iar deplasarea era in interes de serviciu. Consiliul Local al comunei Pojejena aprobase un imprumut bancar de 2,5 miliarde lei vechi, bani din care primarul urma sa cumpere unele utilaje din Germania pentru administratia locala.
Omer Radovancovici este acuzat de savarsirea infractiunilor de constituire de grup organizat in vederea savarsirii actiunii de contrabanda cu tigari. Actiunea penala a fost pusa in miscare, iar primarul are calitatea de inculpat.
Serviciul de Combatere a Crimei Organizate impreuna cu Biroul DICOT Caras-Severin, au monitorizat mai bine de un an activitatea grupului care actiona in zona Moldova Noua si Clisura Dunarii, dupa ce baxurile de tigari erau scoase din magazinele duty-free.
De mentionat ca avocatul lui Omer Radovancovici, Nicolae Barac, a depus pe loc contestatie la decizia completului de judecata a Tribunalului. Aceasta se va judeca la Curtea de Apel Timisoara in termen de trei zile. Mai mult, edilul a declarat ca nu se simte vinovat.