21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul din Alexandria și-a dublat salariul. Edilul din fieful lui Dragnea încasează...

Primarul din Alexandria și-a dublat salariul. Edilul din fieful lui Dragnea încasează cât președintele țării

Angajații primăriei Alexandria și-au mărit salariile, începând cu 1 iulie, cea mai mare creștere fiind înregistrată chiar la indemnizaţia primarului municipiului, Victor Drăgușin. Acesta va încasa, lunar, 18.200 lei, potrivit Mediafax.

Edilului i s-a dublat salariul, în urma aprobării unei hotărâri de către legislativul local, în urma căreia cresc şi indemnizaţiile celorlalţi angajaţi din Primărie, conform reglementărilor Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Şeful statului încasat anul trecut un salariu de 16.300 lei, iar în urma legii salarizării unitare ar urma să primească 17.400 lei, considerat cel mai mare salariu de demnitar. Acesta este urmat de şeful Guvernului, şefii Parlamentului şi preşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi Curţii Constituţionale (CCR) – 15.950 lei, iar miniştrii urmând să aibă 14.500 de lei brut pe lună.





Primarul reşedinţei Teleormanului, Victor Drăguşin a spus că i s-a dublat venitul lunar, adăugând că majorările salariale ale celorlalţi angajaţi din Primărie sunt condiţionate de ”o evaluare”, funcţionarii urmând să fie ”urmăriţi” de către edilul-şef şi de către celelalte persoane din conducerea municipalităţii.

”Mie mi s-a dublat salariul. Un primar are, în momentul de faţă, 9.100 lei bani în mână, un viceprimar 8.100 lei. (…) Eu le-am explicat colegilor, ne-am întâlnit şi cu sindicatele, lucrurile sunt lămurite aci, între noi, nu am sesizat să fie disensiuni. O să facem şi o evaluare, numărul de plângeri ale populaţiei va contribui negativ şi modul în care îşi răspund unul altuia între compartimente, la diverse solicitări funcţionale. Aceste lucruri nu au legătură cu proiectul de hotărâre. Deci, vor fi extrem de atent urmăriţi atât de către mine, cât şi de către colegii mei viceprimari şi administratorul public…”, a afirmat Victor Drăguşin.

Potrivit proiectului aprobat de consilierii din Alexandria, secretarul municipiului va încasa un salariu de bază de 10.000 lei, în timp ce arhitectul şef – 8.000 lei. De asemenea, un director general sau un director executiv, grad II, va lua tot 8.000 lei, în timp ce un ocupant al aceleiaşi funcţii, dar grad I, va încasa 7.500 lei.





Şefii de serviciu vor duce, lunar, acasă, un salariu de bază de 6.000 lei, în timp ce şefii de birou vor încasa 5.300 lei.

Auditorii din Primăria Alexandria vor avea salarii cuprinse între 3.000 lei şi 4.200 lei, în funcţie de gradul profesional. În funcţie de acelaşi criteriu, consilierii încasează între 2.200 şi 3.900 lei, lunar.

Administratorul public al municipalităţii va avea un venit lunar de 11.500 lei. Creşterile salariale votate de Consiliul Local Alexandria au fost criticate de reprezentanţii opoziţiei care, deşi au fost asiguraţi de edili că bugetul local suportă noile grile, se tem de viitoare concedieri.

Cele mai citite

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...
Ultima oră
Pe aceeași temă