12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMai mulți străini, printre victimele atentatelor din Bruxelles

Mai mulți străini, printre victimele atentatelor din Bruxelles

UPDATE 22.04: Opt francezi au fost răniţi marţi în atentatele de la Bruxelles, dintre care trei grav, potrivit unui bilanţ provizoriu al Ministerului francez al Afacerilor Externe, informează AFP. “Acest bilanţ este foarte evolutiv şi s-ar putea schimba peste noapte”, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului. 

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că aceşti francezi au fost răniţi în timp ce se aflau în aeroportul internaţional Zaventem, în nordul capitalei belgiene, şi în staţia de metrou Maelbeek, în cartierul instituţiilor europene, unde au avut loc atentatele. 

=====

Printre răniții atentatului care a avut loc în stația de metrou Maelbeek sunt persoane de mai multe naționalități, a anunțat, marți, primarul capitalei belgiene Bruxelles, într-o conferință de presă, informează Agerpres.

Cu toate acestea, Yvan Mayeur, a explicat că identificarea victimelor va dura mai mult din cauza situaţiei „haotice”,

„Prima persoană pe care forţele de poliţie vor să o identifice este autorul”, pentru a putea fi „deosebit’” de victime, a adăugat primarul. 

Departamentul de Stat al SUA a anunţat, marţi, că un număr necunoscut de cetăţeni americani au fost răniţi în atentatele teroriste din Bruxelles, însă nu există încă informaţii care să indice că printre morţi s-ar număra şi americani, transmite Reuters, citată de News.ro.

Autorităţile au confirmat că cel puţin opt cetăţeni americani au fost răniţi în Bruxelles, printre care se numără trei misionari mormoni din Utah şi un soldat din armata SUA. Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a anunţat că misionarii Richard Norby, Joseph Empey şi mason Welles au fost grav răniţi în explozia produsă în terminalul de plecări al aeroportului Zaventem. De asemenea, în deflagraţia de la aeroport a fost rănit un soldat american, împreună cu familia sa. Armata SUA refuză să ofere mai multe informaţii, pentru a îi proteja intimitatea.

Departamentul de Stat le-a recomandat cetăţenilor să rămână în case şi să evită mijloacele de transport public.

Citește și: FOTO + VIDEO LIVE: Atentate teroriste la Bruxelles – la aeroport și la metrou. Bilanț provizoriu: 32 de morți. Gruparea SI a revendicat atacul

Marți, premierul Dacian Cioloș a declarat că a contactat echipele consulare ale României în Bruxelles, pentru a afla dacă printre victime sunt și cetățeni români. Potrivit MAE, trei cetățeni români au fost răniţi în atentate.

Potrivit celui mai recent bilanț, în cele trei explozii de la aeroportul internațional din Bruxelles și din stația de metrou, 32 de persoane au murit și aproximativ 230 au fost rănite, informează RTBF. Atentatul a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic, informează Reuters. Totodată, a fost dată publicității o fotografie cu trei presupuși atentatori, dintre care doi ar fi fost kamikaze, iar un al treilea ar fi urmărit de forțele de ordine.

Citește și: Presă: Trei dintre presupușii teroriști implicați în atentatele de la Bruxelles, surprinși de camerele de securitate

 

 

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă