20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialPrima spirală MISA la Băile Herculane

Prima spirală MISA la Băile Herculane

Aproximativ 3.000 de yoghini au format, marţi seară, lângă Băile Herculane, prima spirală din acest an, adepţii MISA încercând să comunice, telepatic, cu liderul lor, Gregorian Bivolaru, aflat în Suedia, unde a primit azil politic, informează Pro TV, citat de Mediafax.

Potrivit Pro TV , cei mai mulţi dintre cei 3.000 de yoghini au ajuns pe platoul Coronini, din apropiere de Băile Herculane, cu câteva ore înainte de momentul spiralei. Unii au meditat, alţii au făcut exerciţii de relaxare, iar unii dintre spectatori au beneficiat de şedinţe de masaj.

După ce au format spirala, prima din acest an, adepţii MISA şi-au propus să comunice, telepatic, cu liderul lor, Gregorian Bivolaru, iar după aproximativ o oră a urmat rugăciunea.

Conform sursei citate, întâlnirea MISA a stârnit curiozitatea turiştilor aflaţi în staţiune, care au urmărit pas cu pas mişcările yoghinilor.

O nouă spirală ar urma să fie formată sâmbătă după-amiază, întâlnirea yoghinilor fiind programată să se încheie duminică.

Liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, judecat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor, trafic de minori, a fost achitat, în aprilie, de Tribunalul Sibiu, la cinci ani de la debutul procesului, însă sentinţa nu este definitivă.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă