12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO Prima reacție a Simonei Halep după ce a devenit numărul 1...

VIDEO Prima reacție a Simonei Halep după ce a devenit numărul 1 mondial: “Este uimitor…”

Simona Halep va urca începând de luni, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open.

Halep devine prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA, potrivit News.ro. Organizatorii China Open i-au făcut o surpriză după meci, oferindu-i Simonei Halep un "1" din trandafiri.

Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână, mulţumesc China. Am avut meciuri incredibile, am reuşit s-o înving pe Maria Sharapova. Vreau să mulţumesc familiei, staff-ului meu. E ziua mea specială. E foarte multă emoţie în acest moment, mulţumesc Andrei (n.red. Andrei Pavel). Vă aştept şi mâine, turneul nu este încheiat încă", a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Ostapenko.

Halep va evolua, duminică, în finala China Open, împotriva Petrei Kvitova din Cehia sau a Carolinei Garcia din Franţa.

Calificarea în finală este recompensată cu 636.300 de dolari şi cu 650 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 1,27 milioane de dolari şi 1.000 de puncte WTA. În acest moment, românca are 40 de puncte în plus faţă de fostul lider WTA, spaniola Garbine Muguruza.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă