14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialPrima parcare „verde" din Mamaia

Prima parcare „verde” din Mamaia

Primăria Constanţa construieşte o parcare de 265 de locuri în faţa Spitalului Judeţean.

 

Primarul Constanţei a apărut, ieri, la o conferinţă de presă organizată pe şantierul viitoarei parcări „verzi” din faţa Spitalului Judeţean din localitate în jeep descoperit şi tricou cu Che Guevara, însoţit de cei doi viceprimari pe post de pasageri. Vizita a marcat începerea construcţiei la prima lucrare majoră ce se execută în municipiu, lucrare în valoare de aproximativ 4 milioane de euro fără posibilitatea de adiţionare, termenul de execuţie fiind de 10 luni de zile.

Viitoarea clădire va oferi 265 de locuri de parcare, fiind o construcţie P+3E+T. Primarul Constanţei s-a arătat nemulţumit deoarece proiectul a stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şase luni până să primească finanţarea, reprezentanţii ministerului susţinând, spune Mazăre, că nu au evaluatori pe parte tehnică la Axa 1 din POR.

„Singurul lucru care nu- mi place la acest proiect este faptul că a trebuit să aşteptăm cu el şase luni la Ministerul Dezvoltării până când a fost aprobat. Am semnat finanţarea cu tanti Nuţi şi cu Boc acum patru luni de zile, iar proiectul a fost depus la minister cu şase luni înainte”, a precizat edilul-şef al Constanţei. „Şase luni a zăcut ca să fie aprobat acest proiect. Deci, proiectul depus cu toate autorizaţiile, toate avizele, ca drept dovadă a şi fost aprobat în consecinţă, a stat şase luni la minister”, a specificat Mazăre. Acesta a precizat că va depune reclamaţii împotriva ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru că proiectele depuse de Constanţa nu sunt aprobate. Radu Mazăre a spus că lucrările la parcarea supraetajată din faţa Spitalului Judeţean Constanţa sunt efectuate de o firmă din Constanţa, ABC VAL, şi că, la finalul lucrărilor, beneficiarii lucrării vor putea parca maşina pentru 4 ore în mod gratuit.

Cele mai citite

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă