Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden, a oficiat prima căsătorie din timpul mandatului său, cei doi parteneri fiind un cuplu gay.
Potrivit BBC, ambii soți, Brian Mosteller şi Joe Mahshie, sunt angajaţi ai Casei Albe.
Ceremonia a fost oficiată la Observatorul Naval din Washington, unde se află reşedinţa vicepreşedintelui SUA.
Joe Biden a publicat pe contul lui de Twitter o fotografie de la cununie, însoţită de comentariul: „Mândru să îi căsătoresc pe Brian şi Joe în casa mea. Nu aş putea fi mai fericit, doi angajaţi vechi ai Casei Albe, doi tipi grozavi”.
Câteva ore mai târziu, soţia vicepreşedintelui, Jill Biden, a adăugat pe reţeaua de socializare: „Iubirea este iubire!”.
Pentru a face posibil acest eveniment, vicepreşedintele SUA a obţinut o autorizaţie temporară pentru a oficia nunţi în Districtul Columbia.
La căsătoria celor doi angajați ai Casei Albe au asistat numai rudele mirilor.
Vicepreşedintele Biden s-a pronunţat public în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, încă din anul 2012.
Proud to marry Brian and Joe at my house. Couldn’t be happier, two longtime White House staffers, two great guys. pic.twitter.com/0om1PT7bKh
— Vice President Biden (@VP) August 1, 2016