14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialPricopie promite soluții pentru decontarea navetei profesorilor

Pricopie promite soluții pentru decontarea navetei profesorilor

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat, vineri, că legea nu este foarte clară în privința decontării navetei cadrelor didactice și că vrea să găsească surse de finanțare, informează Mediafax.

"Legea Educației, legea numărul 1 asupra căreia dacă intervenim de fiecare se spune că nu trebuie să intervenim, dar dacă constatăm și constatăm că sunt probleme de reglementare, noi totuși trebuie să găsim o soluție, legea numărul 1 este destul de neclară în ceea ce privește decontarea navetei cadrelor didactice. Nu o este normă clară privind obligativitatea autorităților locale de a face această decontare, ăsta e primul aspect. Al doilea aspect, nu se precizează nicăieri sursa de decontare”, a declarat Remus Pricopie, vineri, la Constanța.

El a menționat că sunt primării care au bani pentru naveta cadrelor didactice și altele care nu au și că această situație trebuie reglementată. "Lucrăm și la acest subiect, inclusiv în dialog cu sindicatele, pentru ca în anul școlar următor lucrurile să fie clare, să se identifice sursa de finanțare într-un mod foarte clar, iar procedurile să fie respectate de toată lumea”, a explicat ministrul Educației.

El a precizat că situația cu naveta elevilor a fost reglementată anul trecut, prin stabilirea unui mecanism clar de decontare.

“În urmă cu aproximativ un an, un an și ceva, au apărut o serie de probleme legate de naveta elevilor pe care în foarte mare măsură le-am rezolvat prin stabilirea unui mecanism clar de decontare pentru că ceea ce era anterior noii reglementări permitea abuzuri și nu mai beneficiau de acest sprijin din cauza abuzului transportatorilor. Această problemă am reglat-o”, a spus Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a mai declarat că ia în calcul folosirea de fonduri structurale pentru decontarea navetei elevilor. "Suntem deja la un an din momentul în care am reglat această problemă și vrem să ne uităm să vedem care a fost impactul, dacă este nevoie să facem mici calibrări și suntem în discuții și cu inspectoratele, și cu colegii de la ministerul de Finanțe, dar și de la Ministerul Fondurilor Europene să vedem în ce măsură putem folosi inclusiv fonduri structurale pentru decontarea navetei elevilor în anii școlari următori”, a menționat ministrul Educației.

Remus Pricopie a fost prezent la evenimentul Academica BNR, derulat pentru al patrulea an consecutiv la Constanța și găzduit în 2014 de Universitatea Maritimă.

Cele mai citite

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă