21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Italiei: Europa trebuie să se concentreze pe politica externă, pe care...

Președintele Italiei: Europa trebuie să se concentreze pe politica externă, pe care a neglijat-o

Pe fondul conflictelor în creștere în multe regiuni învecinate, Europa trebuie să se concentreze din nou pe politica externă, care a fost neglijată din cauza faptului că Bătrânul Continent a trebuit să facă față crizei datoriilor, a declarat președintele Italiei, Giorgio Napolitano (foto), într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul italian La Stampa, citat de Reuters, anunţă agerpres.ro.
Preluarea de către Italia, la 1 iulie, a președinției prin rotație a Uniunii Europene, coincide cu escaladarea violențelor între israelieni și palestinieni, cu înrăutățirea conflictului din Ucraina și cu războaie civile în Irak și Siria. "Aceste șase luni nu pot fi doar despre afacerile UE și despre problemele economice, oricât de importante ar fi acestea, ci trebuie să fie o perioadă a unor eforturi europene intense de a crea o perspectivă a stabilității și a păcii în estul și în sudul Europei", a spus Napolitano.

Napolitano, apreciat pentru modul în care a ajutat Italia să treacă prin criza economică și politică, în ciuda faptului că, în această țară, rolul președintelui este mai degrabă ceremonial, consideră că diplomația a fost esențială. "Pe parcursul lungilor ani de criză economică și financiară, politica externă și securitatea europeană comună au fost sacrificate în mod dramatic", a spus șeful statului italian. El a criticat totodată strategia europeană de "îngrădire" a Rusiei, apreciind că amintește de perioada Războiului Rece, și a spus că trupele NATO care se retrag din Afganistan vor lăsa în urmă o țară în care perspectivele de pace sunt extrem de nesigure.

"Adevărul este că, din 11 septembrie 2001, comunitatea internațională nu a reușit să găsească soluții politice sau diplomatice la nicio criză și nu a dezamorsat nici măcar o singură amenințare", a deplâns el.

Cele mai citite

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă