25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Greciei vrea să discute, cu omologul german, problema reparațiilor de război

Președintele Greciei vrea să discute, cu omologul german, problema reparațiilor de război

Președintele grec Prokopis Pavlopoulos a anunțat, luni, pentru presa germană, că intenționează să meargă la Berlin, pentru a discuta cu omologul său german Joachim Gauck problema reparațiilor de război cerute de Atena, informează Agerpres.

”Mă voi deplasa în Germania cât mai repede posibil”, a declarat Pavlopoulos, într-un interviu preluat de AFP.

Prokopis Pavlopoulos propune ca litigiul în privința reparațiilor pentru distrugerile cauzate Greciei în cel de-Al Doilea Război Mondial să fie soluționat de Curtea Internațională de la Haga. 

”Acesta este modul în care țările civilizate își rezolvă divergențele’, adaugă Prokopis Pavlopoulos, profesor de drept public și fost ministru conservator. Reparațiile cerute de Grecia, unde ocupația nazistă marcată de masacre asupra populației și jafuri sistematice rămâne un traumatism major, sunt valide din punct de vedere juridic și avem dreptul de a le cere pe căi legale”, a continuat președintele grec în interviul menționat.

Dosarul legat de reparațiile de război pe care Grecia le cere Germaniei a provocat o tensionare a relațiilor dintre cele două țări, mai ales după ce reprezentantul stângii radicale Syriza, Alexis Tsipras, a preluat la sfârșitul lunii ianuarie conducerea guvernului de la Atena.

Premierul Alexis Tsipras declara la începutul lunii februarie că guvernul pe care îl conduce are ‘obligația istorică’ și ‘morală’ de a cere compensații pentru distrugerile din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și rambursarea unui împrumut forțat acordat naziștilor.

Ocupată de trupele lui Adolf Hitler din 1941 până în 1944, Grecia, țară care se confruntă în prezent cu grave dificultăți economice, a estimat recent aceste reparații la 278,7 miliarde de euro, estimări calificate drept ‘stupide’ de către vicecancelarul german Sigmar Gabriel.

Guvernul de la Berlin a exclus până acum orice reparație de război, considerând că această problemă a fost reglementată prin tratate internaționale.

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă