Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi, a făcut apel miercuri la demnitarii religioşi ”să corecteze” discursurile privind Islamul pentru a ajuta la lupta împotriva extremiştilor, relatează AFP citată de Agerpres.
Sissi, care s-a exprimat în faţa unor demnitari religioşi musulmani, într-un discurs transmis la televiziune, a avertizat periodic în legătură cu faptul că extremismul islamist reprezintă o ameninţare majoră pentru ţările din Orientul Mijlociu, inclusiv Egiptul, lovit de mai multe atentate jihadiste în ultimii ani.
În opinia şefului statului egiptean, tineri erudiţi musulmani au atribuit în mod eronat spuse şi fapte profetului Mahomed şi nu au fost depuse destule eforturi pentru a lupta împotriva ideologiei extremiştilor.
”Le-am spus reprezentanţilor din Al-Azhar (cea mai înaltă instituţie sunnită cu sediul la Cairo) să continue eforturile demne de elogii pentru a corecta discursurile religioase şi pentru a clarifica esenţa Islamului, care promovează toleranţa şi compasiunea”, a adăugat Sissi.
Preşedintele egiptean a deplâns printre altele faptul că Orientul Mijlociu este în urmă în domeniile privind drepturile femeilor. ”Suntem oare naţiunea cea mai tolerantă ? Suntem oare naţiunea care respectă cel mai mult femeile ?”, s-a întrebat Sissi, vorbind despre ţările musulmane.
Fostul şef al armatei a fost ales preşedinte în 2014, la un an după ce a fost destituit Mohamed Morsi, provenit din rândurile Frăţiei Musulmane, organizaţie clasată drept ”teroristă” de către Cairo. Sissi se prezintă drept unul dintre vârfurile de lance ale luptei împotriva terorismului. Numeroase ţări occidentale văd în el un aliat important în această luptă, îndeosebi împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.