12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Consiliului European, Donald Tusk, a salutat angajamentul României față de proiectul...

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a salutat angajamentul României față de proiectul european, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a salutat, vineri, la Bruxelles, angajamentul pe care România şi l-a asumat față de proiectul european și față de o Uniune Europeană mai puternică în contextul pregătirilor pentru preluarea președinției Consiliului UE de către statul român în primul semestru din 2019, dar a subliniat necesitatea avansării luptei împotriva corupției și a asigurării caracterului ireversibil al acestor eforturi, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului European, informează Agerpres.

Tusk a făcut aceste declarații în cursul întrevederii avute la sediul Consiliului cu premierul român Sorin Grindeanu, prilej cu care au fost abordate principalele subiecte de pe agenda europeană, dar și recentele evoluții din România și prioritățile guvernului de la București. Aceasta a fost prima întâlnire Tusk-Grindeanu după preluarea mandatului de către actualul șef al executivului român.

Cei doi interlocutori au evocat importanța centrală a statului de drept și a combaterii corupției pentru a garanta faptul că cetățenii români pot beneficia de toate oportunitățile oferite de apartenența țării lor la UE.

În cursul după-amiezii, premierul României are prevăzută o întrevedere și cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă