27.3 C
București
marți, 5 iulie 2022
AcasăSpecialPreședinta UNJR, Dana Gârbovan, critică declarațiile ambasadorilor străini despre Justiția din România:...

Președinta UNJR, Dana Gârbovan, critică declarațiile ambasadorilor străini despre Justiția din România: DNA-ul a ajuns în această criză pentru că autorităţile statului și-au bazat inacțiunea pe declarațiile laudative ale ambasadelor

Preşedinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan, consideră că Direcția Națională Anticorupție (DNA) este în criză din cauză că autoritățile statului „au evitat și ezitat prea mult să își exercite efectiv rolul de verificare și control, bazându-și inacțiunea pe declarațiile laudative ale ambasadorilor”, informează Mediafax.

„DNA-ul a ajuns în această criză pentru că autorităţile statului – acelea în care zicea ambasadorul american că are “încredere” – au evitat şi ezitat prea mult să îşi exercite efectiv rolul de verificare şi control, bazându-şi inacţiunea tot pe declaraţiile laudative ale ambasadelor, deşi acestea nu au nici atribuţia legală şi nici instrumentele necesare pentru o evaluare de profunzime a unei instituţii sau a unui sistem de justiţie dintr-o altă ţară. Altfel spus, mentalitatea instituţiilor româneşti a fost de genul că, dacă ambasadele <<laudă>> şi <<aplaudă>>, noi nu putem spune că lucrurile nu-s chiar aşa pentru că ne contrazicem <<partenerii>>. Modul acesta tipic comunist, în care s-au prezentat bilanţuri şi discursuri glorioase în ropote de <<aplauze>>, care au ignorat însă cu totul orice tip de probleme, a adus DNA-ul în situaţia critică de azi", a scris Dana Gîrbovan, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.


Citește și: Ambasadorul american Hans Klemm: Ne menținem încrederea în munca Laurei Codruța Kovesi

Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a afrmat, joi, că oficialii americani își mențin încrederea în munca procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.


 

Ea a continuat precizând că, pe viitor, ambasadorii ar trebui să facă declarații despre Justiția din România doar dacă „au cunoștințe despre sistemul de drept românesc”.

„Chiar şi în criza actuală, fără precedent, în loc ca autorităţile abilitate să fi decis efectuarea unui control de substanţă, pe o perioadă de timp suficient de lungă pentru a permite concluzii ce să vizeze inclusiv tendinţele la nivel de instituţie, Inspecţia Judiciară va face un control de fond doar de la începutul anului 2016. Pentru a corecta această situaţie pe viitor, care în loc să ajute de fapt slăbeşte sistemul judiciar, ar fi mult mai util că ambasadorii străini în România, atunci când fac declaraţii despre chestiuni ce ţin de justiţie, să se asigure înainte că au cunoştinţe temeinice despre sistemul de drept românesc, iar declaraţiile pe care le fac sunt lipsite de echivoc. Efectul final al unor astfel de declaraţii echivoce, care lasă loc la interpretări în toate direcţiile şi nu punctează probleme concrete, nici chiar atunci când acestea sunt vizibile, aruncă în derizoriu aceste principii, mai ales dacă sunt emise de ambasadori ai unor ţări cu sisteme democratice mai consolidate decât cel românesc. (…) Încrederea într-o instituţie poate fi păstrată numai la pachet cu responsabilitatea sa. Cu alte cuvinte, depinde direct de gradul de eficienţă şi profesionalism cu care autorităţile abilitate îşi vor exercita atribuţiile de evaluare şi control, dacă o instituţie ca DNA-ul va continua pe trendul descendent sau se va recredibiliza prin responsabilitate", a mai susținut președinta UNJR.


Citește și: Traian Băsescu l-a criticat pe ambasadorul SUA la București, pe motiv că o susține pe șefa DNA: De aia nici nu m-am dus la recepția de la Ambasada SUA. O invitație semnată de Klemm nu onorează pe nimeni

Fostul președinte al României și liderul PMP, Traian Băsescu, l-a criticat, miercuri seara, pe ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, pe motiv că o susține pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.


 

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a fost întrebat, joi, dacă Guvernul şi Ambasada SUA o susţin în continuare pe procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, el precizând că oficialii americani îşi menţin încrederea în munca acesteia.

„Ne menţinem încrederea în munca ei. Această muncă a fost analizată de autorităţile judiciare româneşti. Avem încredere în acest lucru”, a spus Klemm.

Cele mai citite

Colegii femeii ucise de rechin în Egipt sunt în stare de șoc

Românca ucisă de rechin în stațiunea Hurghada de la Marea Roșie, într-o stațiune din Egipt, era originară din județul Suceava. Roxana Donisan, funcționară la Direcția...
00:00:41

Lucrătorii Crucii Roșii ajută migranții salvați în Spania

Migranții salvați luni (4 iulie) dintr-o barcă care se scufunda, de paza de coastă din Spania, au fost ajutați de lucrătorii Crucii Roșii când...

Jeff Bezos are o dispută cu Joe Biden privind reducerea prețurilor la carburanți

Fondatorul Amazon.com Inc, Jeff Bezos, și-a reluat o dispută cu Casa Albă în weekend, cea de-a treia cea mai bogată persoană din lume criticându-l...
Ultima oră
Pe aceeași temă