19 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăSpecialPremierul Ponta critică o instituție a statului român care lucrează "miliţieneşte". Vezi...

Premierul Ponta critică o instituție a statului român care lucrează „miliţieneşte”. Vezi despre ce instituție e vorba

Premierul Victor Ponta a dezvăluit astăzi numele instituţiei de stat pe care a acuzat-o, joi, că lucrează după "o cale miliţienească".

Această instituție ar fi Curtea de Conturi, care se opune alocării de bani pentru investiții, susține Ponta.

Șeful Guvernului a făcut această precizare la Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud), după ce a asistat la ceremonia de înmânare a cheilor pentru 64 de apartamente construite de Agenția Națională pentru Locuințe, precum şi la inaugurarea noului sediu al Primăriei orașului Beclean.

"Vreau să clarific acum: cei la care m-am referit ca urmând o cale miliţienească sunt unii inspectori de la Curtea de Conturi, care sunt ca în 1989. Noi vrem să dăm bani pentru investitii, ei zic să nu dăm bani pentru investiţii", a spus Ponta.

În rapoartele anuale, Curtea de Conturi a semnalat diferite nereguli în alocarea de către administraţia centrală a unor bani pentru investiţii şi derularea acestor proiecte.

Joi, prezent la bilanţul Consiliului Concurenţei, Ponta a felicitat instituţia pentru că a pus accentul pe prevenţie şi nu a urmat tendinţa altor structuri de a urma "o cale miliţienească", structuri pe care el, în mod informal, le numeşte ca fiind ale "Republicii Socialiste România".

"Vreau să apreciez în mod special că, deşi o instituţie de control şi prevenţie, mi-a plăcut faptul că aţi pus accentul pe prevenţie, nu aţi urmat tendinţa altor instituţii din România de a merge pe o cale miliţienească. Nu dau nume şi nu precizez la cine mă refer, că unii sunt în sală şi ştiu că, în discuţiile informale, le spun "Instituţiile Republicii Socialiste România", pentru că s-au întors la anumite practici", a spus Ponta, în discurs.

Ulterior, întrebat de presă la cine s-a referit prin această afirmaţie, Ponta a afirmat că a vizat o instituţie de control.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Principele Radu al României este în vizită în Polonia

În zilele de joi, 10 octombrie, și vineri, 11 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principele Radu se află într-o vizită în Republica Polonă, în...

Categoria Fugi d-acia

Ion Iliescu, fost președinte al României despre celebrul lui zâmbet: „Am un zâmbet de Dacie”. Source link

Principele Radu al României este în vizită în Polonia

În zilele de joi, 10 octombrie, și vineri, 11 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principele Radu se află într-o vizită în Republica Polonă, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă