22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPremierul Manuel Valls avertizează: Vor fi alte atentate şi alţi nevinovaţi ucişi

Premierul Manuel Valls avertizează: Vor fi alte atentate şi alţi nevinovaţi ucişi

Poporul francez trebuie să învețe să trăiască cu amenințarea teroristă, întrucât alte atentate ar putea avea loc în Franța, a avertizat premierul francez Manuel Valls, într-un discurs rostit, marți seara, în fața parlamentarilor care discutau prelungirea stării de urgență, după atacul terorist de la Nisa, informează AFP, citat de Agerpres.

„Chiar dacă aceste cuvinte sunt greu de rostit, este de datoria mea să o fac: vor fi alte atentate şi alţi nevinovaţi ucişi. Noi trebuie, fără a deveni niciodată o obişnuinţă, să învăţăm să trăim cu această ameninţare. Să trăim cu ea şi să o combatem”, a declarat Valls.

Citește și: Franța, în stare de urgență pentru încă șase luni, după atacul terorist de la Nisa

84 de persoane au murit și 202 au fost rănite, după ce un bărbat de origine tunisiană a intrat cu camionul în mulțimea adunată la Nisa, să vadă un foc de artificii, de Ziua Națională a Franței. Atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic.

În acest context, Adunarea Parlamentară a votat, în noaptea de marți spre miercuri, prelungirea stării de urgență pentru șase luni. 

Citește și: Un nou bilanţ al victimelor masacrului de la Nisa. Jumătate dintre persoanele ucise sunt de altă naţionalitate decât cea franceză

Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă