8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialPrelatul papal Botiza a fost înmormântat

Prelatul papal Botiza a fost înmormântat

Sute de oameni şi-au luat rămas bun de la părintele Ioan Vasile Botiza.

 

Una dintre cele mai marcante personalităţi ale Bisericii Greco-Catolice, prelatul papal Ioan Vasile Botiza, a fost înmormântat ieri, la Cluj, de către episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu.
Ceremonia funerară a avut loc în capela Institutului Teo¬logic „Sfântul Ioan Evanghelistul”, acolo unde părintele Botiza a ţinut cursuri mai mult de un deceniu. Apoi, trupul a fst depus în catedrala „Schimbarea la Faţă”. Înainte de anul 1989, preotul unit Ioan Vasile Botiza a suferit calvarul prigoanei comuniste, pentru că a refuzat să treacă în cadrul Bisericii Ortodoxe. Apoi, din anul 1990, el a fost unul dintre cei care s-au implicat în reconstruirea Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, interzisă de autorităţile comuniste în anul 1948.
Pentru meritele sale, dar şi pentru pera teologică, Papa Ioan-Paul al II-lea i-a acordat părintelui Botiza titlul de prelat papal.
Documentul emis de Vatican menţiona „dăruirea, com¬petenţa şi perseveren¬ţa cu care a slujit cauza Bisericii lui Christos”.

Ioan Vasile Botiza a fost unul dintre liderii spirituali ai greco-catolicilor ardeleni

Cele mai citite

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...
Ultima oră
Pe aceeași temă