Nu contest utilitatea controalelor şi a verificărilor iniţiate pe litoral de Prefectura Constanţa, care şi-a asmuţit echipele mixte asupra unor unităţi hoteliere şi de alimentaţie publică, dar, în astfel de situaţii, cred că, scuzaţi cacofonia, contează foarte mult şi forma, nu numai conţinutul.
Spun asta, cu tristeţe, pentru că turismul de pe litoralul românesc este şi aşa vai de mama lui! Mai ales în sud. La „Mama Leone”, din staţiunea Olimp, am asistat la o acţiune în forţă demnă de o cauză mai bună şi nu pentru reducerea la tăcere a unei formaţii muzicale!
Sub pretextul luptei cu decibelii, aproape de miezul nopţii, au năvălit pe terasă mai mulţi domni „înarmaţi” cu genţi diplomat metalizate. Ca într-un film de Gopo, nu mai puţin de şase indivizi au coborât de-a valma dintr-un autoturism, cu numărul de înmatriculare B-43-MTW, producând panică printre clienţi. Revoltaţi la culme de atitudinea celor cu genţi diplomat, oarecum arogantă şi impulsivă, turiştii i-au huiduit îndelung.
Acest moment penibil până la stânjenitor pentru turismul de pe litoral, pentru că acolo se aflau şi foarte mulţi oaspeţi din străinătate, putea fi evitat. De ce nu au intrat discret în unitate, prin spate, fără a atrage atenţia asupra lor, ţinând cont că, la acea oră, toată lumea, mă refer la clienţi, era cu capsa pusă? De ce nu au încercat să poarte o discuţie civilizată doar cu patronul? De ce nu s-au legitimat? Dacă erau în regulă, cum susţine un anume domn Munteanu, dacă am reţinut eu bine, de ce s-au retras şi nu şi-au făcut datoria până la capăt?
Huiduielile au început în momentul în care domnii în cauză au dat semne că vor să plece… Dacă tot sunt puşi pe eradicarea teraselor unde muzica e dată la refuz, de ce nu au început cu unităţile de pe trotuarul din faţa Prefecturii Constanţa, epicentrul unui vacarm de nedescris? După episodul cu decibelii, Prefectura a trimis aproape în fiecare zi echipe de control la „Mama Leone”, ceea ce miroase a vendetă. De ce nu băgaţi, domnilor inspectori, o geană şi la „Cireşica”?